Bugetul României, adoptat cu huiduieli. Puterea a cerut prudență în cheltuieli, Opoziția acuză umflarea veniturilor
192 de senatori și deputați au votat „împotrivă”. Este primul test pe care îl dă majoritatea formată după alegerile din decembrie. Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, consideră că măsurile fiscale decise la finalul anului trecut sunt suficiente pentru reducerea deficitului bugetar, cu condiţia unei gestionări riguroase a cheltuielilor publice.
Dezbaterile au început cu huiduieli la adresa premierului Marcel Ciolacu. Mai mulți parlamentari i-au cerut acestuia demisia. La rândul său, șeful Executivului a susținut că bugetul este unul prudent și a cerut miniștrilor să fie mult mai atenți cu cheltuielile.
Marcel Ciolacu, premierul României: Am demarat o restructurare a aparatului bugetar, atât ca număr de posturi, dar și o reducere a numărului de instituții bugetare prin comasari. Și pregătim o reglementare unitară, pentru a stopa situațiile aberante cu prime, bonusuri sau chiar zeci de pensii încasate absurd de șefii companiilor de stat. Solicit tuturor angajaților statului să drămuiască eficient fiecare leu cheltuit din buget.
Ministrul Finanțelor a fost de acord că statul trebuie să devină mai suplu, însă a subliniat că acest lucru trebuie făcut treptat.
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor: Reducerea cu 10%, de exemplu, a anvelopei salariale este o măsură pe care o susțin și eu. Am și aplicat 5% anul acesta, dar cred că trecerea la un stat mai suplu, la cheltuieli mai mici, trebuie făcută treptat.
Reprezentanții opoziției au criticat dur proiectul de buget.
Claudiu Năsui, deputat USR: Fix aceeași poveste se repetă în fiecare an, nici măcar nu schimbați ceva la ea. Aceleași minciuni, de fiecare dată, care se demonstrează a fi minciuni în cursul anului. Aceleași venituri umflate, doar ca să justifice cheltuieli mai mari.
George Simion, deputat AUR: Am auzit un discurs demagog din partea celui care încă este premier, despre anii de glorie care au dus în ruină țara noastră, anii care ne-au dus în această criză. Țara noastră aproape de categoria junk, îi traduceam, fără problemă, înseamnă gunoi.
Au fost depuse mai multe amendamente, printre care finanțarea programului „Școală după școală”, „Masa sănătoasă pentru elevi” sau indexarea alocațiilor cu inflația, care au fost respinse de majoritatea parlamentară. USR a propus și desființarea fondului de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, amendament de asemenea respins.
La construcția bugetul de stat de anul acesta au fost luate în calcul o creștere economică de 2.5%, un deficit bugetar de 7% și o inflație medie de 4.4%. 20% din buget, un procent record, urmează să fie direcționate către investiții.
Bugetul prevede și un fond de solidaritate națională pentru localitățile cu probleme financiare.