BRILLIANT | Interviu cu pianista Alexandra Dariescu: „Petrec mii de ore căutând sunetul perfect”
În urma debutului de la Carnegie Hall, din New York, BBC a numit-o „pianista emblematică a secolului XXI.”
S-a născut la Iași, iar la vârsta de 17 ani a plecat din România cu o bursă de studiu la Pocklington School, în Marea Britanie. Britanicii i-au remarcat talentul și au făcut tot posibilul să o păstreze. A urmat o altă bursă, la Conservatorul Regal din Manchester( unde între timp a devenit și profesoară), iar decizia de a se muta la Londra a venit ulterior, natural.
Alexandra Dariescu se implică în concerte caritabile şi în educaţie: colaborează cu şcoli din Germania şi Africa, dar şi ONG-uri din România şi Marea Britanie unde susţine masterclass-uri. Secretul: pasiune, multă muncă şi perseverenţă.
Dincolo de viața dedicată pianului, luptă pentru egalitatea de șanse, pentru promovarea femeilor compozitoare și dirijoare, merge cu bicicleta și face prăjituri delicioase.
„Îmi îngădui să cred că dincolo de simpatia pentru unul sau altul dintre invitații cuprinși în sfera nostalgică a evocării de față, aș mai putea să adun zece, douăzeci de ediții „Brilliant” cu Alexandra Dariescu, fiecare fiind în felul său, o energie benefic iradiantă în care Alexandra să-și mărturisească revelațiile după multele ore de studiu petrecute în căutarea sunetului perfect. Expresivitatea. Trăirea interioară. Puterea de nuanțare. Capacitatea de memorare uimitoare și de redare fără cusur. Comuniunea totală cu instrumentul care i-a dat un sens. Virtuozitatea. Iar undeva, în contre-jour, rămâne pianul ca semn al unei existențe și prezențe nepieritoare”, a spus Loredana Negrilă, realizatoarea emisiunii.
Interviurile „Brilliant” fac cunoscute telespectatorilor inițiative, platforme și antreprenori români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), inițiative pan-europene în cadrul cărora România e un actor important, dar și multe altele al căror unic numitor comun este curajul de a fi tu însuți, de a-ți prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele tău și al societății.