Fostul premier britanic Boris Johnson susține în cartea sa de memorii că Regina Elisabeta a II-a a suferit de cancer osos

Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson
2 octombrie 2024, 09:53 (actualizat 2 octombrie 2024, 13:34)

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a încălcat în mod controversat protocolul regal și a afirmat în cartea sa de memorii care urmează să apară că regina Elisabeta a II-a suferea de cancer osos înainte de moartea sa, transmite CNN.

În carte, care ajunge pe rafturi pe 10 octombrie, dar din care au apărut fragmente în această săptămână în ziarul Daily Mail, fostul premier își amintește ultimele zile ale monarhului la Balmoral, Scoția.

Johnson a demisionat oficial cu doar două zile înainte de moartea Elisabetei a II-a, în septembrie 2022, iar în anii care au urmat, au existat speculații cu privire la modul exact în care a murit suverana.

„Știam de un an sau mai mult că avea o formă de cancer osos, iar medicii ei erau îngrijorați că în orice moment ar putea intra într-un declin accentuat”, a scris Johnson.

Relatarea lui Johnson este prima informație făcută publică de către un fost înalt funcționar guvernamental cu privire la cauza morții Reginei. Pe certificatul de deces al reginei este trecută ca și cauză „bătrânețea”.

Johnson nu este primul prim-ministru care descrie, într-o autobiografie, perioada petrecută în funcție și interacțiunile cu regretata regină, notează CNN. Și foștii lideri britanici Tony Blair, Gordon Brown și David Cameron au făcut acest lucru, dar doar în linii generale și fără a da atâtea detalii incitante precum Johnson.

Palatul Buckingham are o politică de a nu comenta cărțile publicate despre familia regală și, prin urmare, nu a confirmat sau infirmat afirmațiile lui Johnson, mai notează publicația americană.

Johnson, care a fost prim-ministru între 2019 și 2022, își amintește că s-a deplasat la reședința regală de la Balmoral pentru obișnuita audiență de dinainte de demisie.

La sosire, a fost întâmpinat de secretarul privat al reginei, Edward Young, care i-a sugerat că starea aceasteia s-a deteriorat semnificativ în timpul verii. Gândindu-se la ultima dată când cei doi au stat împreună în salonul Reginei, Johnson a spus că a înțeles avertismentul lui Young.

Părea palidă și mai aplecată, și avea vânătăi întunecate pe mâini și încheieturi, probabil de la picături sau injecții”, a scris el.

Dar mintea – așa cum spusese și Edward – îi era complet neafectată de boală și, din când în când, în conversația noastră, încă mai afișa acel mare zâmbet alb, a cărui frumusețea îți aducea brusc buna dispoziție.

Johnson a descris audiențele săptămânale cu monarhul drept „un privilegiu” și „un balsam”.

Radia o astfel de etică a serviciului, a răbdării și a conducerii încât chiar simțeai că, dacă ar fi fost necesar, ai fi murit pentru ea”, a continuat el. „Acest lucru poate părea ciudat pentru unii oameni (și total evident pentru mulți alții), dar această loialitate, oricât de primitivă ar părea, se află încă în inima sistemului nostru. Ai nevoie de cineva bun și înțelept, și deasupra politicii, pentru a personifica ceea ce este bun despre țara noastră. Ea a făcut acest lucru cu brio.”

Defuncta regină nu a împărtășit niciodată detalii medicale private cu publicul. Angajații din interiorul casei regale încă susțin că membrii familiei au același drept la intimitate medicală ca oricine altcineva.

Regele Charles al III-lea și Catherine, Prințesa de Wales, s-au opus acestei tendințe și au fost mai deschiși cu privire la sănătatea lor. Cei doi au împărtășit detalii despre diagnosticele lor de cancer și despre recuperare. Cu toate acestea, în ambele cazuri, ei au ales să nu divulge forma specifică de cancer cu care se luptă fiecare.

Atunci când au fost presați, consilierii au declarat că au dorit să își împărtășească experiențele pentru a crește gradul de conștientizare a bolii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite