Bolojan, mesaj către investitori: ”O țară nu o schimbă un guvern sau un președinte, ci oamenii și companiile care investesc”
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis, miercuri, un mesaj clar de susținere a mediului de afaceri și a investițiilor străine, subliniind impactul pozitiv pe care acestea îl au asupra dezvoltării României. Ilie Bolojan a participat astăzi la evenimentul „FIC CEOs: România pe harta investițiilor”, organizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și găzduit la Palatul Cotroceni.
„Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut în România, pentru investițiile pe care le-ați adus aici, pentru că, dacă România în acești ani s-a schimbat, este un rezultat al combinațiilor dintre investițiile românești și cele străine care s-au făcut în România”, a afirmat președintele interimar, în fața liderilor celor mai mari companii străine prezente pe piața românească.
Vorbind din perspectiva sa de fost primar, oficialul a subliniat efectele pozitive ale investițiilor asupra comunităților locale: „Știu ce înseamnă valoarea unei investiții, pentru că ea nu înseamnă doar profit pentru cei care o fac, ci înseamnă transfer de tehnologie, locuri de muncă, impozite și taxe, și condiții mai bune de viață pentru comunitățile noastre.”
În ceea ce privește rolul autorităților, acesta a subliniat importanța unui cadru legislativ și economic predictibil și corect: „Cred că o țară nu o schimbă un guvern sau un președinte, ci o țară este schimbată de oamenii acelei țări și de companiile care investesc acolo. Dar și noi avem obligația să creăm condiții, să creăm predictibilitate, să creăm condiții pentru ca performanța să fie răsplătită, iar lipsa de muncă sau de performanță să fie penalizată.”
În încheiere, președintele interimar a reiterat deschiderea administrației către dialog și colaborare cu mediul de afaceri: „Vă stau la dispoziție și vă ascult cu toate intervențiile, în așa fel încât să avem într-adevăr un dialog și să vedem ceea ce se poate face în perioada următoare, într-un context economic destul de complicat. Dar sper să existe înțelepciunea pentru a trece și peste aceste vremuri, așa cum s-au mai trecut și peste alte etape mai dificile.”