„Bazar de Cotroceni” – 180 de case deschise, evenimente culturale și promovare pentru micile afaceri. Peste toate, atmosfera Bucureștiului de odinioară
Pianul răsună în mijlocul unei curți neîncăpătoare din cartierul Cotroceni. Vuietul străzilor Bucureștiului pare atât de îndepărtat aici, în mijlocul ascultătorilor încântați de spectacol.
În Cotroceni, porțile caselor s-au deschis, iar gazdele își invită oaspeții la un pahar cu limonadă.
Vizitele pe străzi sunt acompaniate de formații de jazz ori cu partituri ale colecțiilor de vinil.
Codruța și-a așezat măsuța cu bijuterii chiar în fața casei. E încântată că liniștea cartierului a fost întreruptă pentru câteva zile.
O casă din anii ’20 a devenit pentru o zi gazda unei serate muzicale. Sunt promovate cultura și edificiile de poveste ale Bucureștiului. Dar atragerea publicului către latura clasică se face prin mijloace moderne.
Conceptul „Bazar de Cotroceni” a ajuns la a șaptea ediție. Când s-a născut, în 2018, exista o singură casă cu porțile deschise.
Organizatorii i-au îndemnat pe vizitatori să parcurgă pe jos străzile înguste ale cartierului Cotroceni și să se bucure de sărbătoare.