Bătaie între taximetrişti şi şoferii Uber, la Timișoara
Scandalul a început puțin după miezul nopții, în zona Pasajului Michelangelo.
Câțiva taximetriști s-au șicanat în trafic cu șoferi de la Uber, după ce un client ar fi ales să se urce într-o astfel de mașină și nu într-un taxi.
În parcarea unui mall s-au luat la bătaie. Au aflat de scandal și alți taximetriști și șoferi, astfel că au avut loc conflicte și în alte zone din oraș.
Doi oameni au ajuns la spital. A fost nevoie de polițiști ca să se aplaneze conflictele.
Spre dimineață, mai mulți taximetriști au circulat în coloană pe strada pe care locuiește primarul Nicolae Robu și au claxonat minute în șir, în semn de protest.
Cei de la Ordine Publică au primit instrucțiuni să fie atenți la o posibilă izbucnire a unor noi răfuieli.
Un taximetrist a depus plângere pentru că ar fi fost agresat.
Polițiștii au deschis trei dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și tulburarea liniștii publice.
Reprezentanții Uber verifică situația de la Timișoara. Aceștia condamnă violențele și susțin că orașele mari au nevoie de servicii de transport alternative.