Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe Donald Trump în 2024, a fost condamnat la închisoare pe viață de o instanță federală din Florida
Bărbatul de 59 de ani, care a încercat să-l asasineze pe Donald Trump în 2024, a fost condamnat la închisoare pe viață de o instanță federală din Florida.
Ryan Routh a fost găsit vinovat în septembrie pentru cinci capete de acuzare, inclusiv tentativă de asasinat, după ce s-a ascuns cu o armă pe un teren de golf unde se afla preşedintele american, cu puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale.
Judecătoarea a declarat că planificarea minuțioasă și lipsa totală de remușcări justifică pedeapsa maximă, menită să protejeze publicul de crime viitoare.
Ryan Routh, care a pledat nevinovat, a explicat că nu a avut niciodată intenţia de a-l răni pe Trump sau pe altcineva. Avocatul său a anunțat deja că intenționează să facă recurs.

