Banca Naţională a României menţine dobânda cheie la 7% pe an

5 octombrie 2023, 15:41

Reticenţa românilor legată de împrumuturi este confirmată şi de datele Băncii Naţionale a României.

Creditarea a înregistrat în aproape fiecare lună creşteri modeste de sub 1%, iar în august avansul a fost unul dintre cele mai mici, de doar 0,1% comparativ cu luna anterioară.

Cea mai mare creştere a creditării a fost pentru consum, în timp ce împrumuturile pentru locuinţe au înregistrat o scădere pentru a treia lună consecutiv.

Ratele vor rămâne ridicate şi în perioada următoare, după ce BNR a decis să menţină dobânda cheie la 7%, valoare menţinută de la începutul anului.

Experţii în finanţe vin şi cu o explicaţie: evoluţiei inflaţiei, care scade într-un ritm încetinit.

Irina Chiţu, director comparator bancar FonZoom.ro: Să nu uităm că a crescut inflaţia puternic anul trecut. Preţurile au rămas la acelaşi nivel sau au crescut doar puţin. Politica monetară de 7% de la începutul anului vedem că a contribuit la această scădere progresivă a inflaţiei, dar încă nu este suficient. Trebuie să lase să se vadă efectiv în preţuri cum scade consistent şi pe termen lung.

Delegaţia FMI, care s-a aflat zilele acestea în România, recomandă BNR-ului să fie precaut în continuare.

Jan Kees Martijn, şeful misiunii FMI pentru România: Ceea ce vedem este că inflaţia este în scădere. Ceea ce prognozăm este că acest trend va fi unul în continuă scădere, dar recomandăm Băncii Centrale să fie precaută, ca să se asigure că această scădere va continua.

Românii resimt dobânda cheie în rate. Cine şi-a cumpărat anul trecut o locuinţă cu un credit de 250.000 de lei, luat pe o perioadă de 30 de ani, cu dobânda formată din indice de 3,5%, plăteşte acum o rată lunară ce se apropie de 2.100 de lei, cu peste 300 de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite