Avertizări meteo. Instabilitate atmosferică în Dobrogea, canicula în vestul țării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, valabile până sâmbătă dimineaţa în judeţele Constanţa şi Tulcea. De asemenea, meteorologii au emis o serie de atenţionări Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabile în următoarele zile în zone din Banat, Crişana, vestul şi sudul Olteniei.
Vreme instabilă în Dobrogea
Potrivit meteorologilor, în intervalul 30 august ora 10:00 – 31 august, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă în Dobrogea, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, cu viteze de 50 – 55 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 l/mp.
De asemenea, în perioada 30 august, ora 10:00 – 31 august, ora 3:00, în zona litorală a judeţelor Constanţa şi Tulcea va fi Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp şi, pe arii restrânse, de peste 40 – 50 l/mp.
ANM precizează că fenomene asociate instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului) se vor înregistra după-amiaza şi seara, local şi în centrul, sudul teritoriului, precum şi la munte.

Canicula în Banat, Crişana, vestul şi sudul Olteniei
Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că, pe parcursul zilei de vineri, în Banat şi în Crişana, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 35 de grade.
Totodată, sâmbătă şi duminică (31 august şi 1 septembrie), va fi în vigoare un al doilea Cod galben de vreme călduroasă în Banat, Crişana, vestul şi sudul Olteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru finalul lunii august şi începutul lunii septembrie (7 – 10 grade peste mediile multianuale).
Astfel, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, ITU va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi în general de 34 – 36 de grade. Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale, cu minime de 17 – 22 de grade.
Specialiştii ANM precizează că, săptămână viitoare, în vestul şi în sud-vestul teritoriului, local şi în rest, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, iar vremea va deveni călduroasă, chiar caniculară în timpul după-amiezelor.

Bucureşti: Vreme instabilă, pe parcursul zilei de vineri; caniculă, în weekend şi la începutul săptămânii viitoare
Regimul termic prognozat pentru Municipiul Bucureşti va fi oscilant, cu o zi de vineri în care vremea va fi instabilă, dar şi cu perioada de weekend şi în prima zi a săptămânii viitoare când se vor înregistra temperaturi maxime caniculare, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 30 august – 31 august, ora 9:00, în Capitală, cerul va fi temporar noros şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, descărcări electrice şi, trecător, intensificări ale vântului, în general cu viteze de 35 – 45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă între 18 şi 20 de grade.
Potrivit sursei citate, în perioada 31 august, ora 9:00 – 1 septembrie, ora 9:00, vremea va deveni călduroasă, cu o temperatură maximă de 32 – 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales noaptea, când va creşte probabilitatea pentru averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, iar minima termică va oscila între 17 şi 19 grade.
De asemenea, între 1 septembrie, ora 9:00, şi 2 septembrie, ora 9:00, vremea va continua să fie călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 32 de grade, iar minima va ajunge la 18 grade.