Avertisment de la vârful Rezervei Federale a SUA: Inflația și șomajul vor crește probabil, pe măsură ce economia încetinește

„Schimbările profunde de politici economice inițiate de președintele Donald Trump sunt fără precedent în istoria modernă și aruncă sistemul bancar din Statele Unite pe căi neexplorate încă”, a avertizat șeful acestui sistem, președintele Rezervei Federale americane.
Într-o discuție găzduită de Clubul Economic din Chicago, el a admis că nivelul tarifelor impuse partenerilor externi este mult mai mare decât cel anticipat. În final, aceste costuri suplimentare vor ajunge să se reflecte în veniturile americanilor.
Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale SUA: După cum am menționat în comentariile mele, administrația pune în aplicare schimbări semnificative de politici și în special comerțul este acum în centrul atenției, iar efectele ne vor îndepărta probabil de obiectivele noastre. Astfel, șomajul va crește probabil, pe măsură ce economia încetinește, conform tuturor probabilităților, iar inflația este probabil să crească, pe măsură ce tarifele îşi urmează cursul, iar o parte din aceste tarife va ajunge să fie plătită de public. Aceasta este probabilitatea cea mai mare.
Rezerva Federală are responsabilitatea de a ține inflația sub control, odată cu menținerea cât mai multor locuri de muncă. Însă schimbările impuse de administrația Trump amenință ambele obiective, o situație cu care Statele Unite nu s-au mai confruntat de o jumătate de secol.