Președintele Joe Biden le promite americanilor că vor sărbători Ziua Independenței într-o atmosferă cât mai aproape de normalitate. 4 iulie va fi și Ziua Independenței față de virus, a declarat Biden într-un discurs televizat, după semnarea pachetului financiar de 1.900 de miliarde de dolari, destinat relansării economice post-COVID.
Planul de relansare economică al preşedintelui SUA, Joe Biden, a fost adoptat miercuri în Congresul american. Este un succes major la 50 de zile de la învestirea lui Biden, notează AFP, preluată de Agerpres.
Preşedintele american, Joe Biden, a revocat un anunţ oficial al predecesorului său, care a blocat mulţi solicitanţi de "cărţi verzi" (green cards) şi lucrători străini temporari să pătrundă pe teritoriul SUA, informează agenția Reuters.
Epidemia de COVID-19 a provocat 49.759 de decese în Statele Unite, după ce în ultimele 24 de ore s-a înregistrat unul din cele mai ridicate bilanţuri, conform datelor furnizate joi seara de Universitatea Johns Hopkins, informează vineri AFP.
Peste 4,4 milioane de persoane au depus cereri de intrare în şomaj în SUA săptămâna trecută, astfel că numărul total al persoanelor rămase fără locuri de muncă din cauza pandemiei a ajuns la 26 de milioane, o situaţie comparabilă cu marea criză economică din anii 1930, relatează Associated Press.