Atenție la mâncare în zilele caniculare. Medicii avertizează că aceasta se poate deteriora ușor și devine periculoasă
Numărul de toxiinfecții alimentare crește în fiecare vară, deşi medicii avertizează mereu că mâncarea se poate altera foarte ușor și devine periculoasă pentru sănătate. Cum se anunță peste 41 de grade în unele zone, este important să știm ce să mâncăm și cum să păstrăm alimentele pentru a ne feri de probleme.
Mai multe legume și mai puțină carne. Este recomandarea medicilor pentru zilele de foc care ne așteaptă.
Olivia Micșa, nutriționist: Vara este bine să evităm alimentele cu grăsimi, prăjeli, fast food. Este un efort mare pentru digestie.
Pe caniculã trebuie să fim mult mai atenți nu doar la ce mâncăm, dar și de unde cumpărăm alimentele și cum le păstrăm. La peste 40 de grade, multe se pot altera extrem de repede. Ouăle, carnea, laptele, înghețata, frişca, maioneză sunt doar câteva din sursele de toxiinfecţii alimentare.
Chiar și alimentele congelate pot deveni periculoase. Ele trebuie decongelate la frigider și nu la temperatura camerei, chiar dacă procesul durează mai mult.