Atac cu drone rusești asupra unui oraș din centrul Ucrainei. Zece oameni au fost răniţi şi clădiri rezidenţiale au fost distruse

20 March 2025, 10:06 (actualizat 20 March 2025, 16:34)

Atacuri reciproce ale Ucrainei și Rusiei peste noapte. Un raid aerian rusesc a rănit cel puțin zece copii într-un oraș din centrul țării, în apropiere de Krivoi Rog.

Ucraina afirmă că a neutralizat peste 170 de drone rusești – jumătate distruse, jumătate deviate sau bruiate prin mijloace electronice.

Oraşul “Kropîvnîţkîi a supravieţuit unuia dintre cele mai intese atacuri”, a declarat Arkadi Raikovici, guvernatorul regional. “Clădiri rezidenţiale liniştite au fost distruse – case particulare şi blocuri cu mai multe etaje“, a subliniat el.

Potrivit poliţiei ucrainene, 10 copii, au fost răniţi.

Oficiali ucraineni au postat fotografii pe Telegram din oraşul Kropîvnîţkîi în care se pot vedea coloane de fum de la mai multe incendii deasupra clădirilor.

Până nu va exista un document cu Moscova privind cel puţin o încetare parţială a focului, rachetele şi dronele ruşilor vor continua să zboare. Chiar în timp ce Volodimir Zelenski le făcea această declaraţie jurnaliştilor, într-o intervenţie online, autorităţile ucrainene raportau un atac masiv cu drone ruseşti. Loviturile au vizat atât clădiri rezidenţiale, cât şi infrastructura feroviară.

Și Rusia susţine că a doborât peste 132 de drone ucrainene deasupra teritoriului său.

În atacuri au fost rănite două persoane, o bază aeriană a fost incendiată, au fost avariate grădinițe, un spital și o școală. Un incendiu a izbucnit la o bază aeriană militară. Potrivit autorităților locale ruse, de la începutul războiului a fost cel mai mare atac aerian ucrainean asupra orașulelor Saratov şi Engels.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite