Atac armat la o universitate din SUA: Un mort şi doi răniţi. Atacatorul fusese condamnat la închisoare pentru încercare de a sprijini SI
Autorul atacului armat de joi de la Universitatea Old Dominion din Norfolk, în statul american Virginia, a fost identificat de autorităţi ca un fost membru al Gărzii Naţionale din Virginia ce fusese condamnat la 11 ani de închisoare pentru încercare de a sprijini gruparea Stat Islamic (SI), transmite AFP.
Un instructor militar a fost ucis şi două persoane au fost rănite de bărbatul care a deschis focul înainte de a fi la rândul său ucis, într-o sală a Corpului de formare a ofiţerilor de rezervă (ROTC) de la universitatea americană.
Atacul a fost un ‘act de terorism’, a afirmat poliţia federală americană (FBI).
Instructorul militar ucis a fost identificat ca fiind locotenent-colonelul Brandon Shah.
Atacatorul a fost ucis de cadeţi de la ROTC, a precizat într-o conferinţă de presă Dominique Evans, de la FBI.
“Au fost cadeţi în această sală care l-au imobilizat şi l-au ucis. Nu ştiu cum altfel să spun asta, dar au reuşit să elimine ameninţarea (…) Nu a fost împuşcat”, a menţionat ea, fără să spună exact cum a murit.
Atacatorul a strigat “Allah Akbar” înainte de a deschide focul.
BREAKING: The shooter at Old Dominion University in Norfolk, VA today is reportedly Mohamed Jalloh, a former Army National Guardsman arrested in 2016 for providing material support to ISIS. He is now dead.
— Daily Loud (@DailyLoud) March 12, 2026
pic.twitter.com/1RdpEuj5KY
Acesta a fost identificat de autorităţi ca fiind Mohamed Bailor Jalloh, în vârstă de 36 de ani, un fost membru al Gărzii Naţionale din Virginia care pledase vinovat în 2016 pentru încercarea de a sprijini gruparea Stat Islamic (SI). Condamnat la 11 ani de închisoare, a fost eliberat în 2024, potrivit aceloraşi surse.
Potrivit lui Dominique Evans, el dorea să reproducă un atac similar celui comis în 2009 la baza militară Fort Hood, în Texas, în cadrul căruia Nidal Hasan, fost psihiatru al armatei americane, a ucis 13 persoane, dintre care 12 militari, şi a rănit alte câteva zeci pentru a-i împiedica pe soldaţi să participe la un război pe care îl considera “ilegal” în Afganistan şi Irak.
Universitatea a raportat două persoane rănite, înainte ca directorul FBI, Kash Patel, să revizuiască bilanţul în creştere, afirmând că atacatorul a provocat moartea unei persoane şi rănirea altor două.
Cursurile universităţii au fost anulate pentru restul zilei.
Atacurile armate în mediul şcolar sau universitar sunt o tragedie recurentă în Statele Unite, în special ca urmare a accesului facil la armele de foc.

