Astronaut pentru o zi. Rachete, capsule de antrenament şi obiecte folosite de astronauţi, într-o expoziție NASA deschisă la București

7 iulie 2019, 20:13

Orice pasionat de ştiinţe poate deveni astronaut pentru o zi şi poate vedea cum se trăieşte în spaţiu.

Siguranţa este pe primul loc și în spațiu! Astronauţii trebuie să fie capabili să facă experimente ştiinţifice, sau chiar să repare nava. Totul, în condiţii de gravitaţie zero.

Cele mai simple sarcini devin complicate în astfel de situaţii. Chiar şi deplasarea.

Copiii sunt cei mai fericiţi după ce au văzut cum e să trăieşti fără gravitaţie.

Însă, în spaţiu, lucrurile nu merg întotdeauna lin. Acest giroscop simulează o situaţie de pierdere a controlului navei.

E nevoie de un stomac tare pentru a suporta forţele centrifuge, care pot fi prea mari pentru un om neantrenat.

Peste o sută de exponate, inclusiv rachete, capsule de antrenament şi obiecte folosite de astronauţi au fost aduse direct de la NASA pentru expoziţia care rămâne deschisă până la toamnă în București. Unele dintre ele sunt chiar în mărime naturală.

Poate părea surprinzător, dar pe Lună s-a jucat şi golf, la un moment dat. Comandantul unui echipaj a ascuns o crosă în echipament şi a folosit-o după aselenizare.

Între 30 şi 160 de lei costă un bilet cu care poţi fi astronaut pentru o zi, în funcţie de categorie. Şi dacă tot ajungeţi printre stele, aveţi ocazia să vă faceţi un selfie şi cu Darth Vader. Sau să atingeţi o piatră de pe Lună.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite