Armata israeliană anunță că acordul de încetare a focului a intrat în vigoare. Forțele israeliene s-au retras din unele zone din Gaza
Armata israeliană a declarat că acordul de încetare a focului a intrat în vigoare, întrucât trupele s-au retras acum pe liniile de desfășurare convenite. Forțele israeliene s-au retras din unele zone ale Fâșiei Gaza, în conformitate cu termenii acordului de încetare a focului aprobat de guvernul israelian în cursul acestei dimineți, potrivit CNN. Forțele de Apărare ale Israelului au declarat astăzi că acordul de încetare a focului a intrat în vigoare vineri, la ora locală 12:00.
Într-un comunicat publicat pe Telegram, citat de The Guardian, IDF afirmă că trupele „au început să se poziționeze de-a lungul noilor linii de desfășurare” începând de la prânz, ora locală.
„Trupele IDF din Comandamentul de Sud sunt desfășurate în zonă și vor continua să elimine orice amenințare imediată”, se adaugă în comunicat. În prezent, IDF deține controlul asupra a 53% din Fâșia Gaza – majoritatea acestor zone aflându-se în afara centrelor urbane.
Un purtător de cuvânt al IDF a adăugat ulterior că trupele vor continua să fie prezente în diverse zone din Gaza.
Adresându-se locuitorilor din Gaza, purtătorul de cuvânt Avichay Adraee a declarat într-o postare pe X: „Trebuie să evitați să vă apropiați de trupele IDF. Apropiarea de ele vă pune viața în pericol”, notează CNN.
În sud, Adraee a declarat că rămâne „extrem de periculos să te apropii” de zona punctului de trecere Rafah, de zona coridorului Filadelfi „și de orice concentrare de trupe din regiunea Khan Yunis”.
Anterior, IDF a publicat un videoclip cu soldați adunând echipamente în întuneric și cu convoaie care se deplasau în zori.
Regruparea înseamnă că a început acum o perioadă de 72 de ore, în timpul căreia ostaticii deținuți de Hamas și aproape 2.000 de prizonieri și deținuți palestinieni din Israel urmează să fie eliberați, precizează CNN.
Videoclipuri și imagini obținute de CNN din cartierul Tal Al-Hawa, în sud-vestul orașului Gaza, arată că vehiculele militare israeliene s-au retras pe fundalul focurilor de armă persistente.
O imagine geolocalizată arată, de asemenea, că acestea s-au retras din coridorul Netzarim, care traversează centrul Fâșiei Gaza.
Deplasările trupelor israeliene urmau să fie finalizate în termen de 24 de ore de la decizia guvernului israelian de a accepta prima fază a acordului intermediat de Statele Unite.
Potrivit unor înregistrări video geolocalizate și mărturii ale martorilor, vineri dimineață au avut loc mai multe explozii în Gaza, în Jabalia, orașul Gaza și Khan Yunis.
Cabinetul Netanyahu a aprobat, într-o ședință care s-a întins până spre dimineață, prima parte a planului de pace propus de Donald Trump, ce prevede eliberarea ostaticilor israelieni de către organizația teroristă Hamas.
„Odată cu această aprobare, o încetare a focului intră în vigoare imediat”, au indicat doi oficiali, citați de CNN. 48 de ostatici israelieni se mai află în Gaza. Doar 20 ar mai fi în viață.

