Anul Șarpelui de Lemn anunţă prosperitate. Pregătiri în Asia pentru Anul Nou Chinezesc
Peste un miliard de locuitori din Asia, dar și comunități din Europa și America, se pregătesc să sărbătorească Anul Nou Chinezesc. Potrivit tradiției, chinezii și nu doar ei intră pe 29 ianuarie în Anul Șarpelui de Lemn. Festivalul Primăverii, cum este denumit în China, se întinde pe 15 zile și a început cu deja cunoscuta migrație uriașă. Zeci de milioane de chinezi au plecat spre locurile natale pentru a sărbători Anul Nou cu familiile lor.
Bucuria intrării în Anul Nou este mai mare când ești alături de familie. Așa că, zeci de milioane de chinezi călătoresc mii de kilometri, cu avioanele și trenurile, în special, pentru a fi alături de cei dragi. Este cea mai mare migrație din lume, care are loc în fiecare an.
Suntem foarte fericiţi! Suntem foarte fericiţi şi voioşi! Ne reunim, în cele din urmă, cu familia.
Dacă roșul era predominant în orașele chinezești, cu ocazia Sărbătorii Primăverii, această culoare este și mai prezentă, pentru că simbolizează norocul, iar Anul Șarpelui de Lemn este cel al înțelepciunii, eleganței și al transformărilor, în cultura chineză.
Pe străzi au loc spectacole de dans și de teatru și demonstrații de artă, spre bucuria vizitatorilor și în special a copiilor.
Am urmărit spectacolul operei Huai şi dansurile acrobatice şi am intrat în atmosfera festivă.
Este pentru prima dată când copilul nostru asistă la astfel de spectacole.
Anul Nou este considerat cel mai important eveniment și pentru locuitorii din Taiwan. Piețele din orașele taiwaneze sunt pline, cu o zi de intrarea în noul an, pentru că mulți au așteptat până în ultimul moment să cumpere cele necesare pentru masa festivă.