Antrenorul Neil Lennon a semnat cu Rapid. Tehnicianul a fost de cinci ori campion al Scoţiei cu Celtic

Antrenorul Neil Lennon a semnat cu Rapid / Profimedia Images
20 mai 2024, 16:11

Rapid Bucureşti a anunţat, luni, pe site-ul oficial, perfectarea contractului cu tehnicianul nord-irlandez Neil Lennon, care va ocupa funcţia de antrenor principal.

„Suntem încântaţi să anunţăm numirea lui Neil Lennon în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid! În vârstă de 52 de ani, antrenorul nord-irlandez are o carieră impresionantă şi o experienţă vastă, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Fostul căpitan al naţionalei nord-irlandeze a semnat un contract pe două sezoane, până în vara anului 2026”, se arată într-un comunicat al FC Rapid.

Lennon a afirmat că îşi doreşte să facă performanţă la Rapid şi i-a asemuit pe suporterii giuleşteni cu cei ai lui Celtic, echipă pe care a antrenat-o în trecut.

„La început, am vorbit cu domnul Şucu şi cu (directorul sportiv) Daniel Sandu, am purtat discuţii ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni şi am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Şucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind şi cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici, ştiu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine. Sper să creez o conexiune puternică între mine şi suporteri, dar acest lucru vine odată cu obţinerea rezultatelor pozitive şi cu a face performanţă. Este responsabilitatea mea. Ştiu că sunt suporteri foarte pasionaţi, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal. Sper să întâlnesc curând suporterii şi voi face tot ce este posibil pentru a face performanţă cu Rapid”, a declarat Lennon.

Ca antrenor, Neil Lennon a fost de cinci ori campion al Scoţiei cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020), a câştigat Cupa Scoţiei de patru ori cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020), a triumfat în Cupa Ligii scoţiene (2020), a câştigat liga secundă scoţiană cu Hibernian FC (2017), a reuşit să îşi treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022). Lennon a fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoţia (2012, 2013, 2020)

Ca jucător, Lennon are un CV bogat, evoluând în cariera sa la echipe precum Glenavon, Crewe Alexandra, Manchester City, Leicester City, Celtic Glasgow, Nottingham Forest şi Wycombe Wanderers. A câştigat campionatul Scoţiei (de 5 ori), Cupa Scoţiei (de 4 ori), Cupa Ligii scoţiene (de 2 ori) şi a fost finalist al Cupei UEFA (2003). Are 40 de selecţii în echipa naţională a Irlandei de Nord, pentru care a marcat două goluri, fiind şi căpitan.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite