Anglia va recompensa persoanele care merg pe jos 30 de minute pe zi. Participanții vor putea primi reduceri și alte beneficii
Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) va lansa, la începutul anului viitor, un program prin care îi va recompensa pe cei care fac mișcare în mod regulat, încurajând populația să meargă pe jos aproximativ 30 de minute în fiecare zi, conform BBC.
Inițiativa, intitulată „Marathon a Month” („Un maraton pe lună”), îi provoacă pe participanți să parcurgă în fiecare lună aproximativ 42 de kilometri – echivalentul distanței unui maraton – prin plimbări zilnice.
Participanții își vor putea înregistra activitatea prin intermediul unei platforme online sau folosind telefonul mobil ori un ceas inteligent. Cei care îndeplinesc obiectivul lunar vor deveni eligibili pentru diverse recompense, inclusiv vouchere, reduceri și alte stimulente. Detaliile programului de beneficii vor fi anunțate în lunile următoare.
Programul este dezvoltat în parteneriat cu fostul atlet olimpic Sir Brendan Foster, fondatorul celebrei curse Great North Run, care spune că scopul este de a-i determina pe oameni să adopte un stil de viață mai activ.
Inițiativa face parte din planul pe 10 ani al NHS pentru îmbunătățirea sănătății populației din Anglia și își propune să atragă peste 100.000 de participanți. Dacă acest obiectiv va fi atins, organizatorii susțin că va fi „cel mai mare maraton din istorie”, calculat prin numărul persoanelor care parcurg lunar distanța unui maraton.
Potrivit NHS England, lipsa activității fizice este asociată cu unu din șase decese. O persoană este considerată sedentară dacă efectuează mai puțin de 30 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână.
Datele Sport England arată că, până în noiembrie 2025, aproape un sfert dintre adulții din Anglia – aproximativ 12 milioane de persoane – se încadrau în această categorie.
Specialiștii estimează că beneficiile unui astfel de program ar putea fi considerabile atât pentru sănătatea populației, cât și pentru sistemul medical. Potrivit lui Brendan Foster, persoanele care merg pe jos câte 30 de minute, de cinci ori pe săptămână, ar putea câștiga până la patru ani suplimentari de viață sănătoasă.
Finanțarea inițială a proiectului este asigurată de NHS, însă autoritățile intenționează ca, pe măsură ce programul se extinde, recompensele oferite participanților să fie susținute și prin parteneriate cu mari companii private.

