Anchetă a Parchetului Militar la Constanța, după o potențială breşă de securitate în baza NATO „Mihail Kogălniceanu”
Procurorii militari fac cercetări după ce în noaptea de luni spre marți, unitatea militară „Mihail Kogălniceanu” a fost survolată de trei drone de mici dimensiuni. Autoritățile încearcă acum să afle cui aparțineau aparatele de zbor fără pilot, și dacă gestul a fost întâmplător sau premeditat.
Alarma în baza Mihail Kogălniceanu s-a declanșat luni seara cu puțin înainte de miezul nopții când radarele militare au înregistrat trei semnale distincte. Iar apoi, trei drone au devenit vizibile cu ochiul liber.
Dronele au fost observate prin mijloace electronice, optice și vizuale în timp ce zburau la înălțimi foarte mici cu viteze reduse în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu.

După aproximativ două ore s-a pierdut contactul radar și vizual cu acestea. Imediat, au fost luate contramăsuri electronice de bruiaj, iar aparatele au dispărut după miezul nopții.
Reprezentanții ministerului Apărării spun că aparatele fără pilot nu au pus în pericol baza militară, și că erau, cel mai probabil, drone comerciale, de mici dimenisiuni.
Parchetul Militar și poliția cercetează în paralel acest caz și încearcă să dea de urma celor care au încălcat legislația.

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat infiltrarea printre refugiații ucraineni din România
Potrivit legii, autorizarea zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional revine exclusiv unității de trafic care efectuează controlul aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli este sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei.
Baza 57 Mihail Kogălniceanu este una dintre primele din țara noastră care au găzduit trupe americane, iar în anii următori va trece printr-un amplu proces de extindere, devenind cea mai mare bază NATO din Europa de Est.
Astfel de incidente de securitate în care sunt implicate aparate de zbor fără pilot ar putea fi evitate pe viitor, tot datorită dronelor.
Chiar astăzi, două drone cu decolare verticală au intrat în dotarea Gărzii de Coastă, la Mangalia. Acestea au motor termic, cu o autonomie de zbor de până la 8 ore și o rază de acțiune de 150 km.
Aparatele au costat 700.000 de euro. În prezent, în dotarea Poliției de Frontieră Română se află un număr de 38 aeronave fără pilot.
