Analiști militari: O operațiune terestră în Iran, chiar și limitată, ar prelungi războiul și ar crește numărul victimelor
O intervenție terestră în Iran, chiar și limitată, ar prelungi serios conflictul și ar crește numărul victimelor de ambele părți, avertizează analiștii militari. Presa americană a scris despre planurile pe care Pentagonul le-a făcut pentru redeschiderea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, blocată de forțele iraniene. Însă… deocamdată nu este clar dacă acestea vor fi puse în practică.
Donald Trump va fi cel care va hotărî dacă va pune-n practică planurile Pentagonului pentru a controla Strâmtoarea Ormuz. Comandorul în rezervă Valentin Mateiu este de părere că o operațiune terestră, chiar și limitată, ar putea însemna preluarea unor insule din strâmtoare, extrem de importante din punct de vedere militar.
cdor.(r.) Valentin Mateiu, analist militar: Asta înseamnă un complex de măsuri care să cuprindă securizarea insulelor iraniene din Strâmtoarea Ormuz. Debarcarea pe acestea ar fi una dintre soluții, dar și, eventual, neutralizarea sistemelor de armament iraniene de la litoral. Asta ar înseamna chiar o debarcare la litoral.
Recent, Pentagonul a trimis în zonă nava USS Tripoli, care are la bord câteva mii de pușcași marini, avioane F-35B, aparate Osprey și elicoptere Seahawk. Aceasta ar putea fi folosită într-o eventuală operațiune de ocupare a insulelor controlate de iranieni.
cdor.(r.) Valentin Mateiu, analist militar: Aceste variante, debarcări, aduc riscuri pentru că ele se află în proximitatea unei țări cu o suprafață de vreo 6-7 ori a României și o populație de 90 milioane, iar armata – chiar dacă Iranul a fost lovit cumplit – are forțe, cel puțin jumătate de milion de forțe active, infanteriști.
Sunt însă voci care spun că planurile pentru o eventuală operațiune terestră sunt menite să pună mai multă presiune pe regimul de la Teheran și să ajute negocierile despre care vorbește mereu președintele Trump.
Iulian Chifu, fost consilier prezidențial: Nu cred că nu există acest dialog și nu cred că nu e făcut la un nivel potrivit. Diplomația și intelligence-ul american și israelian au instrumentele ca să poată aranja așa ceva. Știm foarte bine ultima punere de acord via Pakistan, care pare cea mai serioasă din tot ce am avut până acum.
Potrivit estimărilor jurnaliștilor de la The New York Times, în prezent Pentagonul are în Orientul Mijlociu peste 50.000 de militari, cam cu 10.000 mai mult decât sunt în mod normal.

