Ormuz, istorie și bani. Cea mai puternică armă a Iranului în războiul cu SUA, dar până când?

După mai bine de 40 de zile de conflict între Iran, Statele Unite și Israel, concluzia este clară pentru experți: cel mai mare avantaj al Iranului în acest război nu este puterea sa militară directă, arată o analiză a BBC Mundo.

Este controlul pe care îl exercită asupra Strâmtorii Ormuz, o trecere de doar 33 de kilometri lățime în punctul său cel mai îngust, care leagă Golful Persic și țările din zonă mari producătoare de petrol și gaze naturale de piețele globale.

Poziția sa strategică a plasat strâmtoarea Ormuz în epicentrul conflictului, până la punctul de a pune în șah cele mai mari puteri ale lumii.

Dar SUA nu au stat cu mâinile în sân. Iar ultima lor mișcare a fost blocarea întregului trafic maritim care intră sau iese din porturile iraniene.

În acest context, întrebarea este cum a devenit Strâmtoarea Ormuz o armă pentru Iran și până când va putea rămâne așa.

1. Schimbări de strategie

Importanța acestei strâmtori se întinde, cel puțin, până în secolul al II-lea, când era deja un punct comercial sub dominația Imperiului Persan.

De-a lungul secolelor, controlul asupra lui a trecut din mâinile în ale altora, iar pe acolo circulau mirodenii, mătase, perle, cai și metale prețioase.

În secolul al XVI-lea, portughezii au cucerit-o. Până când, în 1622, au fost alungați de forțele persane, cu sprijinul englezilor.

A trecut mult timp, dar logica puterii s-a schimbat foarte puțin.

De aceea, după izbucnirea acestui război, Iranul a adoptat o strategie alternativă: în loc să se concentreze pe aspectul militar, a început să întrerupă traficul maritim în strâmtoarea Ormuz. Iar impactul a fost imediat.

Acest lucru a obligat Washingtonul să-și regândească strategia; nu mai este vorba doar de răsturnarea regimului ayatolahilor, ci și de redeschiderea strâmtorii.

2. O imagine de triumf

Viitorul strâmtorii Ormuz și măsura în care aceasta ar putea servi drept armă geopolitică sunt subiecte de dezbatere în Iran.

Mass-media de stat a proiectat o imagine de triumf după încetarea focului din ultimele zile, iar mai multe autorități au adoptat o retorică a victoriei.

De la începutul războiului, Iranul a continuat să-și exporte cu succes propriul petrol și a adus în vistierie miliarde de dolari, în timp ce alte țări nu au putut face acest lucru.

Dar în spatele acestui tablou se ascunde o realitate mult mai fragilă.

Armata iraniană a suferit pierderi semnificative, iar economia – deja afectată de ani de sancțiuni din partea SUA – s-a deteriorat și mai mult.

Iar ajungerea la un acord cu Casa Albă nu pare ușoară. Teheranul și Washingtonul s-au amenințat reciproc și niciuna dintre părți nu pare dispusă să cedeze, arată BBC.

3. Un precedent periculos

Ce ar putea face Iranul acum pentru a continua să folosească strâmtoarea ca pe o armă?

Parlamentul său a discutat o moțiune în nouă puncte pentru controlul strâmtorii, iar unul dintre ele este esențial: „Nu se va permite trecerea navelor inamice”.

Ca alternativă, oferă ceea ce numește „servicii de tranzit” cu plăți în moneda iraniană, menținerea conturilor bancare în Iran și efectuarea unei declarații obligatorii a încărcăturii.

Dar libertatea de navigație este un principiu cheie pentru ca Donald Trump să accepte pacea, iar orice control de acest fel ar fi văzut ca un precedent periculos.

Dacă Iranul reușește, ar fi o victorie strategică și simbolică.

Dar există și riscul ca acest lucru să se dovedească contraproductiv pentru Iran, arată analiza BBC.

Trump mută cu propria blocadă

Însă americanii au realizat că fac o mare greșeală dacă mai permit Iranului să folosească Ormuz-ul ca o armă de război și ca șantaj la adresa tuturor țărilor care au nevoie de resurse din Golf.

De aceea, Trump a dispus propria blocadă americană în strâmtoare, care lovește puternic acum în afacerile Iranului.

Dar blocada impusă de SUA asupra Strâmtorii Ormuz nu numai că pune sub presiune Iranul, ci intensifică și presiunea asupra a două dintre cele mai importante relații ale sale din Asia – India și China, arată o analiză CNBC.

China, tot mai iritată

Având în vedere că aproximativ 98% din exporturile de petrol iranian sunt destinate Chinei și că în câteva săptămâni va avea loc un summit între președintele Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping,  campania de presiune maximă a Washingtonului asupra Iranului riscă să destabilizeze fragila relație pe care administrația a cultivat-o cu grijă cu Beijingul.

India, cu relațiile sale complicate cu SUA, constată din ce în ce mai mult că politica americană este în contradicție cu interesele sale economice – cel mai acut în șocul energetic care se propagă acum prin economia sa.

Beijingul înăsprește tonul

Trump are programată o vizită în China la mijlocul lunii mai, iar administrația a semnalat în mod repetat în ultimele săptămâni că dorește ca relația bilaterală să fie suficient de stabilă pentru a menține pe drumul cel bun această întâlnire de mare miză.

„Conflictul cu Iranul, în special blocada, ar putea zădărnici acest efort”, a declarat Wendy Cutler, vicepreședintă la Asia Society Policy Institute și fostă negociatoare comercială a SUA.

Semnele de tensiune încep deja să apară. Beijingul, care își menținuse o poziție în mare parte moderată față de blocada lui Trump, pare să-și fi înăsprit tonul marți.

”China va riposta cu hotărâre”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, a criticat dur această măsură, calificând-o drept „periculoasă și iresponsabilă”, care nu va face decât să „exacerbeze tensiunile”.

La mai mult de o lună de la începerea războiului, Trump a recurs la o strategie familiară când a amenințat că va impune Chinei o taxă vamală de 50% dacă Beijingul furnizează arme Iranului.

Beijingul a ripostat, Guo respingând ceea ce a numit „calomnii nefondate și asocieri răuvoitoare”.

„China va riposta cu hotărâre prin contramăsuri împotriva oricărei încercări a SUA de a folosi vânzările de arme ca pretext pentru taxe vamale suplimentare”, a declarat Guo.

Unii pierd, alții câștigă din blocadă

Închiderea Strâmtorii Ormuz și creșterea bruscă a prețurilor mondiale la petrol care a urmat au adus câștiguri financiare neașteptate nu doar Iranului, ci și Omanului și Arabiei Saudite, în timp ce alte state care nu dispun de rute alternative de transport au pierdut miliarde de dolari, potrivit unei analize realizate de Reuters.

Iranul a blocat efectiv strâmtoarea – o rută pe care trec aproximativ o cincime din fluxurile mondiale de petrol și GNL (gaz lichefiat) – după ce atacurile aeriene ale SUA și Israelului asupra Iranului de la sfârșitul lunii februarie au dus la o escaladare a conflictului.

Ulterior, a declarat că va permite tranzitul navelor care nu aveau legături cu SUA sau Israelul.

Drept urmare, unele petroliere au reușit să traverseze strâmtoarea, dar piețele energetice au suferit în continuare perturbări fără precedent.

Prețul internațional al țițeiului Brent a crescut cu 60% în martie, o creștere lunară record.

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va dezlănțui „iadul” asupra Teheranului, dacă acesta nu va încheia o înțelegere care să permită reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz.

Geografia schimbă soarta războiului

În timp ce o mare parte a lumii se confruntă cu o creștere a inflației și cu pagube economice cauzate de creșterea prețurilor la energie, pentru producătorii de petrol din Orientul Mijlociu, impactul a depins de poziția lor geografică.

Deși Iranul deține controlul asupra strâmtorii, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite o pot ocoli prin conducte și porturi.

În schimb, petrolul din Irak, Kuweit și Qatar a rămas blocat, întrucât aceste țări nu dispun de rute alternative către piețele internaționale.

În urma ultimei amenințări a lui Trump, un oficial iranian a declarat pentru Reuters că Iranul nu va deschide strâmtoarea în cadrul unui armistițiu temporar.

Iranul a respins ultimaturile anterioare ale lui Trump, afirmând că nu se va lăsa umilit.

Rusia, mare câștigător al crizei

Ieri, presa spaniolă a prezentat date care arată că Rusia este un alt mare câștigător al blocadei din Ormuz.

Cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a interdicțiilor UE privind achiziționarea de gaze din Rusia – începând cu 27 aprilie fiind interzise contractele pe termen scurt -, Spania a devenit în luna martie țara europeană care a achiziționat cei mai mulți combustibili fosili din Rusia – în cazul Spaniei, exclusiv gaze, anunță presa din capitala Madrid.

Furnizorii spanioli au cumpărat în martie 355 de milioane de euro de GNL rusesc, cu 124% mai mult decât în februarie, potrivit datelor centrului internațional de cercetare în domeniul energiei CREA.

Spania a depășit chiar și Ungaria, care primește gaz direct prin conductă, și Franța.

Conform datelor acestui centru de cercetare, Rusia și-a majorat veniturile în luna martie din exportul de combustibili fosili – gaz, GNL, petrol, cărbune… – la 713 milioane de euro pe zi, cu 52% mai mult decât în februarie și cea mai mare cifră din ultimii doi ani.

Fonduri pe care Vladimir Putin, președintele Rusiei, le utilizează pentru a-și continua invazia Ucrainei, scrie OK Diario.

Achiziția de gaze rusești și sancțiunile UE

Creșterea spectaculoasă a importurilor de gaze din Rusia în Spania a dus la livrări care au atins în martie 9.807 gigawați-oră (GWh), potrivit datelor înregistrate de operatorul sistemului de gaze Enagás.

Achizițiile operatorilor care transportă gaz rusesc în Spania în prima lună de război din Orientul Mijlociu au fost cele mai mari din istorie pentru o singură lună, depășind chiar și nivelurile din 2023, când a avut loc o puternică criză energetică din cauza prețurilor ridicate.

Deși achizițiile de energie din Rusia sunt supuse sancțiunilor, calendarul gradual aprobat de Uniunea Europeană prevede că până în 2027 este încă posibilă importarea de gaze din Moscova, menționează El Pais.

Preț dublu la gaze

În plus, importurile s-au mai mult decât dublat față de februarie, înainte ca Statele Unite și Israelul să atace Iranul, ceea ce a dus la o creștere puternică a prețului gazului, care a trecut de la aproximativ 30 de euro pe MWh la peste 60 de euro pe MWh.

În prezent, gazul pe piața spot se situează în jurul valorii de 42 de euro pe MWh, conform datelor pieței de referință TTF.

Surse avizate din sectorul GNL (GPL) citate de ziar subliniază că ultima valoare record este „foarte frapantă”.

”Cel mai mare șoc energetic din istorie”

Unii analiști spun că războiul SUA-Israel împotriva Iranului a consolidat Teheranul în anumite privințe n anumite privințe.

„Acum că Ormuz a fost închisă, poate fi închisă din nou și din nou, iar acest lucru reprezintă o amenințare majoră pentru economia globală”, a declarat Neil Quilliam, cercetător asociat la think tank-ul Chatham House.

Agenția Internațională pentru Energie a descris conflictul ca fiind cel mai mare șoc în materie de aprovizionare cu energie din istorie, menționând peste 12 milioane de barili pe zi de producție oprită în regiune și pagube la aproximativ 40 de instalații energetice.