Ana Bogdan a pierdut finala turneului Transylvania Open în fața Karolinei Pliskova, fostă lideră mondială

Ana Bogdan a pierdut finala turneului Transylvania Open în fața Karolinei Pliskova/Transylvania Open, Facebook
12 februarie 2024, 09:19 (actualizat 12 februarie 2024, 09:20)

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open, singurul de nivel WTA 250 din România, după ce a învins-o duminică pe românca Ana Bogdan cu 6-4, 6-3, în finala desfăşurată în BT Arena din Cluj-Napoca.

Pliskova (31 ani, 78 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute. Cehoaica şi-a trecut în palmares al 17-lea său titlu WTA, primul după aproape patru ani.

Ana Bogdan (31 ani, 65 WTA) venea după o serie de meciuri epuizante pe care le-a jucat în sferturi (3 h 30 min) şi semifinale (2 h 50 min).

Românca a încheiat meciul cu 6 aşi, în timp ce Pliskova a avut 4 aşi, dar şi 4 duble greşeli.

Citește și: Ana Bogdan este în finala turneului Transylvania Open, a doua de acest nivel din carieră, unde întâlnește o fostă lideră mondială

Pliskova a câştigat toate cele patru meciuri directe cu Ana Bogdan. Prima partidă a avut loc la Bad Gastein (Austria), în 2014, Pliskova câştigând cu 6-2, 7-5 în optimi, apoi a câştigat în turul al doilea la US Open, în 2018, cu 6-2, 6-3, iar anul trecut, la Doha, în primul tur, s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-3, notează Agerpres.

Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum.

Pentru această performanță, Ana Bogdan a obținut un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA, în timp ce Pliskova a fost recompensată cu 35.250 de dolari şi 250 de puncte WTA la simplu.

Citește și: Ana Bogdan a intrat în istoria Grand Slam-urilor, cu cel mai lung tiebreak al unei întreceri feminine de simplu, unul de 38 de puncte jucate

La dublu, titlul a revenit americancelor Caty McNally/Asia Muhammad, care au dispus în finală de cuplul britanico-slovac Harriet Dart/Tereza Mihalikova, cu 6-3, 6-4.

Turneul de la Cluj-Napoca a fost dotat cu premii totale de 267.082 de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă