Alexandru Muraru: Liberalii solicită PSD o susținere clară pentru reforma administrației publice
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru a declarat că Partidul Naţional Liberal așteaptă de la Partidul Social Democrat o declarație ”clară și neechivocă” prin care să își asume susținerea asumării rapide a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului pe reforma administrației publice.
”Această reformă nu a întârziat din alte cauze, ci exclusiv din lipsa de susținere a PSD. Reforma administrației publice este prevăzută în programul de guvernare și ar fi trebuit să fie asumată încă din luna septembrie. Au trecut deja 5 luni, 150 de zile, în care discuțiile au fost tergiversate. Această situație nu mai poate fi tolerată”, a scris Muraru, într-un mesaj pe Facebook.
Liderul PNL Iași a subliniat că PSD amână de aproape jumătate de an asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrației publice.
”De aproape jumătate de an, PSD amână o reformă profund necesară României. Vremea populismului și a clientelei politice a trecut. România nu mai poate funcționa pe baza unor structuri administrative ineficiente și supradimensionate. Țara se află pe un butoi cu pulbere, iar implozia se va produce mai devreme sau mai târziu, dar cu costuri mult mai mari decât dacă acționăm acum, responsabil și curajos”, a scris el.
”PNL este pregătit să își asume răspunderea. PSD trebuie să decidă dacă susține reforma sau continuă blocajul”, a conchis liderul PNL Iași.

