Alertă de poluare în județul Bihor. Un afluent al Crișului Repede are culoarea roșie
Alertă de poluare în Bihor, după ce pârâul care curge prin Localitatea Borod a căpătat brusc o culoare roșiatică intensă.
Reprezentanţii Apelor Române din zonă au cercetat fenomenul şi au ajuns la concluzia că a fost vorba de prăbușirea unei galerii de mină.
Surparea a avut loc într-o exploatare de minereu complex, închisă în urmă cu 50 de ani şi ar putea fi produsă de cutremurul care a avut loc duminică dimineață în Bihor, cu epicentrul în zona Borod.
Autorităţile au anunţat că situaţia este pe cale să se rezolve. Însă, rămâne pericolul surpării unei alte galerii, ceea ce ar crea în zonă o problemă gravă de mediu.

