Alertă de caniculă și disconfort termic ridicat în toată ţara. Luni, temperaturile ajung la 39 de grade
Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă în toată ţara, luni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabile luni, în toată ţara.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul menţionat temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade (duminică, 16 iulie) şi va fi de 38 – 39 de grade (luni, 17 iulie). Temperaturile minime vor fi de 19 – 21 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
De asemenea, luni va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în Bucureşti, Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi în sudul Moldovei, unde valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 – 39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 18 şi 24 de grade.
Judeţele aflate sub Cod portocaliu de caniculă sunt: Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, precum şi municipiul Bucureşti.
ANM atrage atenţia că valul de căldură şi disconfortul termic vor persista marţi (18 iulie) în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar miercuri şi joi (19 şi 20 iulie) în cele din jumătatea sudică a teritoriului.
Caniculă în Capitală, până marți
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că în Capitală valul de căldură şi canicula vor persista şi se vor intensifica, în intervalul 16.07 ora 10:00 – 18.07 ora 10:00, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va continua să depăşească pragul critic de 80 de unităţi
Conform prognozei de specialitate, în intervalul menţionat temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade (duminică, 16 iulie) şi va fi de 38 – 39 de grade (luni, 17 iulie). Temperaturile minime vor fi de 19 – 21 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.