Adolescent înjunghiat într-o casă de tip familial din Drobeta Turnu Severin
Situație gravă la o casă de tip familial din Drobeta Turnu Severin. Atenție! Urmează informații care vă pot afecta emoțional. Un adolescent aflat în grija Direcției pentru Protecția Copilului Mehedinți a fost înjunghiat aseară, chiar în casa de tip familial în care locuia. Totul s-a întâmplat după ce mai multe persoane au sărit gardul și au intrat cu forța în interior. Poliția face cercetări, ca să dea de urma agresorilor.
Dacă sesizați cazuri de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copiilor puteți suna la numărul unic 119.
Polițiștii din Drobeta Turnu-Severin au fost sesizații de un reprezentant al unui centru din cadrul DGASPC-Mehedinți cu privire la faptul că un grup de persoane a pătruns în incinta instituției, a provocat scandal și a agresat trei beneficiari ai centrului.
Oamenii legii au stabilit faptul că totul s-a produs pe fondul unui conflict mai vechi. 11 atacatorii au forțat poarta de acces și au pătruns în interiorul casei de tip familial, unde au agresat trei beneficiari cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.
Aceștia ar fi fost puși de o adolescentă care voia să se răzbune pe fostul său prieten care locuiește și el în acest centru.
Însă, în urma scandalului iscat, a fost înjunghiat din greșală un alt adolescent, nu cel care fusese de fapt vizat.
Băiatul a fost rănit, a fost preluat de o ambulanță și transportat la spitalul din Drobeta Turnu-Severin.
Atacatorii ar fi profitat de faptul că în interiorul centrului se aflau doar un paznic și un supraveghetor.
Oamenii legii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere, iar la audieri au fost duși mai mulți tineri implicați în acest scandal.
A fost deschisă o anchetă, se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, dar și pentru violarea sediului profesional. La finalul închetei urmează să fie luate și măsuri legale.