Salman Rushdie a fost stabilizat și operat după ce a fost înjunghiat la New York. Autorul atacului, inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune

13 august 2022, 19:52

Salman Rushdie a fost înjunghiat în gât, în umăr și în zona ficatului. A fost operat și după intervenția chirurgicală agentul sau a anunțat că Salman Rushdie și-ar putea pierde un ochi, terminațiile nervoase de pe un braț sunt distruse și, de asemenea, are leziuni grave la ficat. A fost anunțată identitatea atacatorului – Hadi Matar -un tânăr de 24 de ani din New Jersey, simpatizant al revoluției islamice.

Polițiștii au percheziționat casa atacatorului, Hadi Matar. Nu se știe, deocamdată, ce au ridicat de acolo. Sunt analizate rucsacul lui și o tabletă, găsite în centrul de conferințe. Poliția crede că, cel mai probabil, e vorba de un lup singuratic și că Hadi Matar nu are complici.

El e ridicat în slăvi de mai multe ziare din Iran, dar guvernul de la Teheran nu a avut până acum nicio reacție. Hadi Matar a emigrat în Statele Unite din zona de sud a Libanului, unde mișcarea șiită pro iraniană Hezbollah e extrem de influență.

Suspectul atacului asupra scriitorului a fost sâmbătă inculpat formal pentru tentativă de omor, fără posibilitatea eliberării pe cauţiune, relatează Reuters.

Procurorul care se ocupă de caz, Jason Schmidt, şi agenţiile federale americane încearcă acum să înţeleagă planificarea şi pregătirea atacului, precum şi motivaţia suspectului în vârstă de 24 de ani, urmând să stabilească dacă vor fi formulate şi alte capete de acuzare împotriva acestuia.

Scriitorul de origine indiană, în vârstă de 75 de ani şi care a trăit ani la rând ascunzându-se după ce Iranul l-a ameninţat în 1989 că-l va ucide în urma publicării cărţii ”Versetele Satanice”, a fost înjunghiat vineri în gât şi în piept în timp ce participa la New York la o conferinţă pe tema libertăţii artistice. Starea sa este gravă, fiind conectat la un ventilator şi nu poate vorbi.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă