Această situație dificilă este creată chiar de Trump, potrivit unei analize CNN, după ce a declanșat un război care nu a avut niciodată o ieșire definitivă și a elaborat un Memorandum de înțelegere care nu a abordat cauzele conflictului.
El s-a trezit în fața aceleiași dileme familiare, pe măsură ce fumul s-a risipit miercuri seara, după noile atacuri aeriene ale SUA menite să sancționeze atacurile Teheranului asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz.
Va escalada războiul – cu un cost uman, economic și politic potențial ridicat – pentru a încerca să distrugă un nou status quo care îi conferă Iranului cea mai mare influență? Sau va încerca să reînvie un armistițiu defectuos care îi aduce Iranului miliarde doar pentru a purta discuții?
Cea mai recentă escaladare a conflictului, la doar trei săptămâni după ce președintele SUA a semnat Memorandumul de înțelegere cu Teheranul, pe care l-a salutat ca fiind un acord pe care numai el îl putea încheia, a subliniat inutilitatea generală a eforturilor de război ale SUA de până acum.
În esență, prin lansarea unei noi serii de rachete și atacuri aeriene, Donald Trump a riscat să declanșeze un al doilea război pentru a remedia pagubele, controlul exercitat de Iran asupra Strâmtorii Ormuz, cauzate de primul război.
Atacurile Iranului asupra navelor au subliniat determinarea sa de a-și păstra această influență, care, pe lângă supraviețuirea regimului său represiv, a reprezentat principalul său câștig de război. Iranul dorește să transforme ruta critică de tranzit a petrolului și gazelor în sursă de venituri prin perceperea de taxe de trecere. Atacurile împotriva mai multor nave păreau menite să forțeze navele să navigheze numai pe rutele preferate de Iran, confirmând astfel dominația sa.
Atacurile, precum și represaliile SUA, par să contrazică Memorandumul de înțelegere. Însă documentul, negociat de echipa trimisului special american Steve Witkoff și de ginerele lui Trump, Jared Kushner, este atât de vag, lipsit de mecanisme de aplicare și optimist în privința intențiilor Iranului, încât nu este deloc surprinzător că a eșuat deja.
Donald Trump a declarat, în timpul vizitei la summitul NATO din Turcia, că Memorandumul de înțelegere este acum „încheiat” și a criticat dur Iranul, calificându-l drept „nebun”. Totuși, el a precizat că negociatorii săi ar putea continua discuțiile dacă doresc. Intensificând impresia de incoerență strategică, el a adăugat: „Nu vor construi niciodată o armă nucleară în cadrul acordului nostru, dar nu știu dacă vom ajunge la un acord. S-ar putea să o facem pur și simplu fără un acord, pentru că, știți ce, e mai ușor.”
În lipsa unui plan inovator la care nimeni nu s-a gândit încă, opțiunile lui Trump sunt limitate și s-ar putea să nu dea rezultate.
Donald Trump ar putea dispune o escaladare masivă. Deși o invazie terestră a Iranului este de neconceput, el ar putea lua în considerare atacuri aeriene asupra infrastructurii civile iraniene sau asupra centralelor electrice, ori o invazie a districtelor de coastă de-a lungul strâmtorii, pentru a respinge forțele iraniene. O altă posibilitate ar fi o operațiune de ocupare a centrului petrolier iranian de pe insula Kharg.
Însă costurile ar putea fi uriașe și ar putea declanșa reacția economică negativă pe care el a explicat în mod specific că încerca să o evite prin semnarea Memorandumului de înțelegere. Un asalt al Marinei sau al Forțelor speciale asupra insulei Kharg ar risca să provoace pierderi mari în rândul personalului militar american. În ciuda tuturor celorlalte greșeli ale sale, Trump nu i-a imitat până acum pe președinții care au încercat să-și recâștige propria credibilitate ordonând acțiuni care au dus la moartea multor militari americani sau civili.
Orice escaladare din partea SUA nu ar avea loc în vid.
Extinderea listelor de ținte din Iran ar conduce probabil la atacuri de represalii asupra aliaților SUA din Golf și asupra bazelor americane din regiune. Instalațiile petroliere și de gaze ar putea fi în centrul atacurilor — din nou, cu posibilitatea declanșării unei crize energetice globale.
Atunci Trump s-ar confrunta cu o reacție negativă pe plan intern, inclusiv cu o revenire la prețurile ridicate ale benzinei, care i-au afectat grav poziția politică în timpul războiului și au prejudiciat perspectivele deja precare ale Partidului Republican înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
Nici măcar nu este clar că un război la scară largă ar distruge capacitatea Iranului de a amenința strâmtoarea, având în vedere că doar câteva drone ar putea opri transportul comercial maritim, lansate de la baze aflate la câțiva kilometri distanță.
Deputatul Adam Smith, liderul democraților din Comisia pentru Forțele Armate a Camerei Reprezentanților, a declarat miercuri la CNN că situația dificilă în care se află Trump demonstrează de ce susținătorii unei linii dure, care îi cer să „ducă treaba la capăt” în Iran, greșesc. „Nu vei putea «să duci treaba la capăt» până la punctul în care Iranul să fie distrus”, a spus Smith. „Aceasta a fost întotdeauna slăbiciunea argumentului care a stat la baza declanșării acestui război. Iar acum ne aflăm în această situație dificilă.”
În teorie, Trump ar putea reinstaura blocada SUA asupra navelor și porturilor iraniene, după ce a anulat deja derogarea de la sancțiunile petroliere convenită în cadrul Memorandumului de Înțelegere. Însă, după ce a suportat timp de câteva săptămâni primul embargo de acest fel, Iranul nu s-a apropiat deloc de „capitularea necondiționată” pe care o cerea Trump.
Amiralul în rezervă James Stavridis, deși a recunoscut că Trump nu dispunea de prea multe opțiuni, a explicat pentru CNN că cea mai bună strategie a liderului de la Casa Albă ar putea fi să vizeze ținte economice din Iran. „Mergem cu un cuțit la o luptă cu cuțite, dar noi avem o armă”, a spus Stavridis. „Sincer, nu cred că vom cuceri Insula Kharg, dar am putea să o blocăm. Asta ar însemna sfârșitul economiei iraniene.”
Stavridis și-a completat comentariul menționând posibilitatea unor represalii severe din partea Iranului. Dar poate că o presiune economică susținută și dureroasă asupra Iranului ar putea forța regimul, în ciuda indiferenței față de suferința cetățenilor săi, să se gândească dacă ar putea suporta la nesfârșit consecințele politice ale unei economii devastate.
O posibilitate ar fi ca Trump pur și simplu să se retragă, lăsând lumea să se confrunte cu realitatea unei Strâmtori Ormuz contestate. Acest lucru ar însemna energie mai scumpă și o trecere periculoasă și mai costisitoare pentru nave. Piețele s-ar putea adapta. Dar el nu ar putea proteja SUA de consecințele economice — inclusiv de indicii bursieri pe care îi folosește drept barometru al succesului personal.
În cele din urmă, un volum mai mic de petrol pe piață ar putea epuiza în mod critic stocurile de rezervă. Iar ignorarea problemei ar însemna o înfrângere jenantă pentru președintele american și ar distruge percepția globală asupra puterii SUA. Iranul și-ar putea etala la nesfârșit principalul său atu obținut în urma războiului.
Această oportunitate este acum atât de valoroasă încât i-a determinat pe noii conducători ai Iranului să riște un acord care le-a asigurat miliarde de dolari sub forma renunțării la sancțiunile SUA și a fondurilor de reconstrucție. Încă o dată, presupunerile unei administrații conduse de magnați, conform cărora oricine poate fi influențat de câștigul financiar — deja subminate în Ucraina — par din ce în ce mai șubrede.
În același timp, însă, abordarea Iranului prezintă riscuri serioase. Posibila supraestimare a propriilor forțe ar putea consolida sprijinul regional pentru orice abordare mai dură din partea SUA. De asemenea, aceasta ar putea sugera existența unor diviziuni în interiorul regimului, pe măsură ce oficialii naționaliști ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice încearcă să-și discrediteze colegii mai temperați care doresc să negocieze.
Opțiunile limitate ale SUA oferă o posibilă explicație pentru motivul pentru care Trump, imediat după ce a ordonat atacurile de miercuri, a revenit rapid la amenințări.
„Dacă se va întâmpla din nou, lucrurile se vor agrava mult”, a scris el pe rețelele sociale. Însă Iranul nu a cedat în fața unor astfel de avertismente nici în timpul bombardamentelor mult mai intense și agresive ale SUA și Israelului, de la începutul războiului.
La bordul avionului Air Force One, în drumul de întoarcere din Turcia, Trump a recurs la o altă strategie deja bine-cunoscută din repertoriul său.
„Au sunat acum puțin timp; își doresc foarte mult să încheie un acord”, a spus el, revenind la o frază pe care o repetă de luni de zile, dar care pare să nu se materializeze niciodată.
Uneori, președintele SUA pare să ducă un război nu doar în Iran, ci și cu realitatea.
Urmărește-ne pe Google News
