Parlamentul European votează noile drepturi ale pasagerilor care utilizează transportul aerian

7 iulie 2026, 12:16 (actualizat 7 iulie 2026, 12:17)

Parlamentul European urmează să adopte norme actualizate pentru a-i proteja pe cei care care utilizează transportul aerian împotriva perturbărilor apărute în timpul călătoriei.

Pasagerii care călătoresc cu avionul vor beneficia în curând de o serie de noi drepturi, printre care posibilitatea de a transporta gratuit un troler în cabină.

Noul regulament european, pentru care există deja consens politic și urmează să fie votat, prevede că prețul biletului de avion va include și un bagaj de tip troler, ale cărui dimensiuni cumulate să nu depășească 100 de centimetri.

Noile reguli vor intra în vigoare după publicarea regulamentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și transpunerea acestuia în legislația europeană.

Pe lângă eliminarea taxelor suplimentare pentru bagajul de cabină, regulamentul introduce și alte măsuri de protecție pentru pasageri. Printre acestea se numără eliminarea practicii cunoscute drept „no-show”, prin care companiile aeriene anulau automat zborul de întoarcere dacă pasagerul nu folosea segmentul de dus al călătoriei.

Dacă ai cumpărat un bilet dus-întors și alegi să mergi spre destinație cu un alt mijloc de transport, în prezent îți este anulat automat zborul de întoarcere. După intrarea în vigoare a regulamentului, vei putea beneficia de acel zbor pe care l-ai plătit.

Noile prevederi mai stabilesc că părinții și copiii minori vor putea sta împreună în avion fără a plăti taxe suplimentare pentru alegerea locurilor, iar însoțitorii persoanelor cu dizabilități vor beneficia gratuit de locuri alăturate.

Negocierile pentru acest regulament au durat 11 ani și că reprezentanții companiilor aeriene au făcut presiuni pentru limitarea drepturilor pasagerilor.

Lobby-ul companiilor aeriene a fost foarte puternic, au fost momente în care exista riscul să se piardă inclusiv drepturile pe care pasagerii le aveau deja. Din fericire, s-a ajuns la un consens politic, iar regulamentul va fi votat și aplicat în scurt timp.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli, milioane de pasageri din Uniunea Europeană vor beneficia de condiții mai avantajoase și de o mai mare transparență în ceea ce privește costurile călătoriilor cu avionul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite