MApN: Misiune de transport cu ajutoare umanitare pentru Venezuela

2 iulie 2026, 12:39 (actualizat 2 iulie 2026, 12:41)

O aeronavă C-17 Globemaster III a decolat, joi, de la Baza 90 Transport Aerian ‘Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu’ din Otopeni, într-o misiune de transport aerian strategic, având la bord ajutor umanitar destinat Venezuelei, după cutremurele produse la 24 iunie care au afectat grav populaţia şi infrastructura din regiunea Yaracuy.

  ‘În urma solicitării de asistenţă formulate de autorităţile venezuelene, Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene (UCPM), prin intermediul căruia statele participante mobilizează resurse pentru sprijinirea populaţiei afectate. Participarea României la această misiune umanitară a fost aprobată prin Hotărârea nr. 11 din 29 iunie 2026 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă’, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Aeronava este operată în cadrul programului Strategic Airlift Capability (SAC) şi transportă materiale de cazarmament şi produse medicale destinate sprijinirii populaţiei afectate.

Prin această misiune, MApN valorifică participarea României la programul SAC, contribuind la eforturile statului român de acordare a asistenţei umanitare internaţionale şi îşi reafirmă angajamentul de a sprijini, alături de partenerii naţionali şi internaţionali, comunităţile afectate de dezastre şi alte situaţii de urgenţă.

Capacitatea Strategică de Transport Aerian (Strategic Airlift Capability – SAC) este o iniţiativă multinaţională la care participă şi România, alături de alte 11 state, şi care oferă naţiunilor membre acces garantat la o capabilitate de transport aerian militar, destinată să răspundă nevoilor tot mai mari de transport aerian strategic şi tactic.

Înfiinţată în anul 2008, SAC este un program multinaţional independent care asigură celor 12 state participante capacitatea de a transporta personal, tehnică şi echipamente pe distanţe mari prin deţinerea şi operarea a trei aeronave de transport strategic de tip Boeing C-17 Globemaster III.

Programul îşi desfăşoară activitatea de la Baza Aeriană Papa a Forţelor de Apărare ale Ungariei, situată în vestul Ungariei.

România deţine, asemenea celorlalte state participante, o cotă din numărul total de ore de zbor disponibile ale aeronavelor C-17 din cadrul SAC.

Aceste ore pot fi utilizate pentru executarea de misiuni în sprijinul apărării naţionale, al angajamentelor asumate în cadrul NATO, al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi pentru desfăşurarea operaţiunilor de asistenţă umanitară şi răspuns la situaţii de urgenţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite