Belgia – Senegal 3-2 la CM de fotbal, meci nebun la Seattle. Gol marcat la ultima fază din prelungiri
Senegal a condus cu 2-0 până în minutul 86, dar a pierdut dramatic calificarea în optimi după o revenire incredibilă a europenilor.
Meciul de pe Seattle Stadium se aștepta să fie spectaculos și nu a dezamăgit. Primul gol putea să vină repede, dar Sarr a nimerit bara pentru africani (’13). Același jucător a avut o finalizare asemănătoare după o centrare a lui Mane, însă Diarra, pe fază, a marcat din apropiere (’24).
Belgia a forțat egalarea, dar s-a descoperit, iar „Leii din Teranga” au profitat, mărindu-și avantajul imediat după pauză: găsit excelent de Niakhate, Sarr nu a mai greșit ținta, învingându-l pe Courtois.
Cu patru minute înainte de final, Senegal avea 2-0 pe tabelă și meciul în mână, dar Belgia a reușit o remontada incredibilă. Salvatorul de serviciu Romelu Lukaku a redus din handicap după o fază excelent lucrată de belgieni, iar în minutul 89 Youri Tielemans a împins meciul în prelungiri după o gafă imensă a portarului Diaw.
Se părea că totul se va decide la loteria penalty-urilor, dar a fost nevoie de un singur 11 m pentru stabilirea câștigătoarei. În ultimul minut din prelungiri, Tielemans a fost călcat în careu, lucru neobservat de centralul din Honduras, însă VAR-ul a intervenit și „Dracii roșii” au primit penalty, transformat tot de Tielemans, devenit erou național.
O calificare incredibilă a Belgiei după cea mai spectaculoasă revenire la acest CM. În optimi, Belgia va întâlni SUA.
16-imi de finală:
BELGIA – SENEGAL 3-2 (0-1, 2-2)
Au marcat: Lukaku ’86, Tielemans ’89, ’120 pen / Diarra ’24, Sarr ’51.
Stadion ”Seattle Stadium”, Seattle, spectatori 67.000.
BELGIA: Courtois – Castagne, Mechele, Theate, De Cuyper (’78 Meunier) – Vanaken (’63 Moreira), Tielemans – Trossard (’109 Onana), De Bruyne (’56 Raskin), Doku (’56 Lukebakio) – De Ketelaere (’46 Lukaku). Selecționer: Rudi Garcia.
SENEGAL: Diaw – Diatta, Ciss, Niakhate, Jakobs (’94 Diouf) – Diarra (’73 P. Sarr), I. Gueye (’96 Sapoko), P. Gueye (’66 Camara) – Ndiaye (’73 Mbaye), I. Sarr, Mane (’94 Jackson). Selecționer: Pape Thiaw.
Arbitru: Martinez (Honduras).
Rezultate Cupa Mondială 2026:
Grupa A
Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1, Cehia – Africa de Sud 1-1, Mexic – Coreea de Sud 1-0, Mexic – Cehia 3-0, Africa de Sud – Coreea de Sud 1-0.
CLASAMENT FINAL:
Mexic 9 p, Africa de Sud 4 p, Coreea de Sud 3 p Cehia 1 p
Grupa B
Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1, Elveția – Bosnia 3-0, Canada – Qatar 6-0, Elveția – Canada 2-1, Bosnia – Qatar 3-1
CLASAMENT FINAL:
Elveția 7 p Canada 4 p Bosnia 3 p Qatar 1 p
Grupa C
Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0, Brazilia – Haiti 3-0, Maroc – Scoția 1-0, Brazilia – Scoția 3-0, Maroc – Haiti 4-2.
CLASAMENT FINAL:
Brazilia 7 p, Maroc 7 p Scoția 3 p, Haiti 0 p
Grupa D
SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0, SUA – Australia 2-0, Paraguay – Turcia 1-0, Turcia – SUA 3-2, Paraguay – Australia 0-0.
CLASAMENT FINAL:
SUA 6 p, Australia 4 p, Paraguay 4 p, Turcia 3 p
Grupa E
Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0, Germania – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Curacao 0-0, Ecuador – Germania 2-1, Coasta de Fildeș – Curacao 2-0.
CLASAMENT FINAL:
Germania 6 p Coasta de Fildeș 6 p Ecuador 4 p Curacao 1 p.
Grupa F
Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1, Olanda – Suedia 4-1, Japonia – Tunisia 4-0, Japonia – Suedia 1-1, Olanda – Tunisia 3-1.
CLASAMENT FINAL:
Olanda 7 p, Japonia 5 p, Suedia 4 p, Tunisia 0 p.
Grupa G
Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2, Belgia – Iran 0-0, Egipt – Noua Zeelandă 3-1, Belgia – Noua Zeelandă 5-1, Egipt – Iran 1-1.
CLASAMENT FINAL:
Belgia 5 p, Egipt 5 p, Iran 3 p, Noua Zeelandă 1 p.
Grupa H
Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1, Spania – Arabia Saudită 4-0, Uruguay – Capul Verde 2-2, Spania – Uruguay 1-0, Arabia Saudită – Capul Verde 0-0.
CLASAMENT FINAL:
Spania 7 p, Capul Verde 3 p, Uruguay 2 p, Arabia Saudită 2 p.
Grupa I
Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1, Franța – Irak 3-0, Norvegia – Senegal 3-2, Franța – Norvegia 4-1, Senegal – Irak 5-0.
CLASAMENT FINAL:
Franța 9 p, Norvegia 6 p, Senegal 3 p, Irak 0 p.
Grupa J
Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 2-1, Argentina – Austria 1-0, Algeria – Iordania 2-1, Argentina – Iordania 3-1, Algeria – Austria 3-2
CLASAMENT FINAL:
Argentina 9 p, Algeria 6 p, Austria 3 p, Iordania 0 p.
Grupa K
Portugalia – Congo 1-1, Columbia – Uzbekistan 3-1, Portugalia – Uzbekistan 5-0, Columbia – Congo 1-0, Portugalia – Columbia 0-0, Congo – Uzbekistan 3-1.
CLASAMENT FINAL:
Columbia 7 p, Portugalia 5 p, Congo 4 p, Uzbekistan 0 p.
Grupa L
Anglia – Croația 4-2, Ghana – Panama 1-0, Anglia – Ghana 0-0, Croația – Panama 1-0, Anglia – Panama 2-0, Croația – Ghana 2-1.
CLASAMENT FINAL:
Anglia 7 p, Croația 6 p, Ghana 4 p, Panama 0 p.
16-imi de finală:
Canada – Africa de Sud 1-0
Brazilia – Japonia 2-1
Paraguay – Germania 1-1, 4-3 la penalty-uri
Maroc – Olanda 1-1, 3-2 la penalty-uri
Norvegia – Coasta de Fildeș 2-1
Franța – Suedia 3-0
Mexic – Ecuador 2-0
Anglia – Congo 2-1
Belgia – Senegal 3-2 d.p.
SUA – Bosnia 2-0
Spania – Austria (2 iulie, ora 22:00)
Portugalia – Croația (3 iulie, ora 02:00)
Elveția – Algeria (3 iulie, ora 06:00)
Australia – Egipt (3 iulie, ora 21:00)
Argentina – Capul Verde (4 iulie, ora 01:00)
Columbia – Ghana (4 iulie, ora 04:30).

