ANM: Alerte Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, până sâmbătă dimineaţa. Vreme caniculară în 11 judeţe, pe parcursul zilei de joi

Ploi - (Foto: Autor: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO)
2 iulie 2026, 08:12 (actualizat 2 iulie 2026, 10:49)

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu şi două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse torenţiale însemnate cantitativ, ce vizează majoritatea regiunilor, până sâmbătă dimineaţa.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 3:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în nord-vestul Moldovei, Dobrogea, nordul, centrul şi estul Munteniei, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, vijelii puternice (rafale de 70 – 90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), grindină de medii şi posibil mari dimensiuni (2 – 4 cm) şi frecvente descărcări electrice.

În aceste areale, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50 – 60 l/mp.

Totodată, în acelaşi interval, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică, în zone din Oltenia, sudul şi estul Moldovei, vestul şi sud-vestul Munteniei, unde se vor semnala averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h, izolat de peste 80 km/h), descărcări electrice şi căderi de grindină (dimensiuni de 1 – 3 cm). Cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, vor depăşi 40 l/mp.

Prognoza de specialitate arată că, în perioada 3 iulie, ora 10:00 – 4 iulie, ora 10:00, un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică va fi valabil în peste trei sferturi din ţară. Astfel, vineri (3 iulie), în Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor semnala averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm).

Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăşi 30 – 40 l/mp.

Cod galben de vreme caniculară în 11 judeţe, pe parcursul zilei de joi

De asemenea, ANM a emis și o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă pe parcursul zilei de joi, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Transilvaniei.

Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, valul de căldură va persista, iar în mai multe zone din Moldova şi Transilvania se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Maximele termice se vor încadra între 30 şi 34 de grade.

Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba şi Sibiu. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite