“Am stat 5 ore sub dărâmături. Am vorbit cu soţia cam o oră. Apoi, nu s-a mai auzit nimic”. Mărturii din Venezuela

28 June 2026, 18:47

Peste 1400 de morţi! Este bilanţul, încă provizoriu, al dublului seism care miercuri a făcut ravagii în Venezuela. Numărul dispăruţilor e de 55 de mii, iar sub clădirile transformate în mormane de moloz şi fier contorsionat se mai află sute de cadavre. Chiar şi acum, la atâtea zile de la seism, mai sunt găsiţi oameni în viaţă.

O mamă şi fetiţa ei de doar 9 luni au fost salvate, ca prin minune, de sub dărâmăturile unei clădiri din Caracas. Mămica şi bebeluşul au fost salvaţi de echipele americane de intervenţie în caz de seism.

Munca asiduă a voluntarilor şi a echipelor de salvare e îngreunată şi de mirosul fetid care se degajă dinspre mormanele de moloz, acolo unde, se estimează că s-ar afla sute de cadavre, deja intrate în descompunere.

Francisco Caraban, voluntar: Cel mai greu e cu mirosul de cadavre în putrefacţie. Trebuie să fim atenţi să ne protejăm. Există pericol de virusuri sau altceva şi ne putem infecta.

Morgile din oraşul La Guaira, cel mai afectat de dublul seism de miercuri, sunt neîncăpătoare. Sunt sute de cadavre în aer liber, iar temperatura depăşeşte 30 de grade Celsius. Rudele decedaţilor sunt aşteptate pentru identificare.

Ernesto Rojas, soţul unei femei decedate: Am stat 5 ore sub dărâmături. Am vorbit cu soţia cam o oră. Apoi, nu s-a mai auzit nimic, ea nu a mai răspuns.

Potrivit experţilor ONU, pagubele materiale se ridică la 7 miliarde de dolari, adică 6 la sută din produsul intern brut al Venezuelei. Este doar o estimare preliminară, atrag atenţia experţii. Suma totală ar putea fi de 2-3 ori mai mare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite