Ioana Bădescu este noul preşedinte al Autorităţii Vamale Române, după demisia lui Mihai Savin
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române. Decizia a fost semnată de premierul interimar, Ilie Bolojan.
Ioana Bădescu a devenit preşedinte al Autorităţii Vamale Române după ce Mihai Savin, care deținea această funcție, şi-a dat demisia.
Decizia de eliberare a acestuia din funcţie, la cerere, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Agerpres amintește că Mihai Savin a fost plasat sub control judiciar, pe 14 mai, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
În luna ianuarie, Mihai Savin a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale Române, printr-o decizie a lui Ilie Bolojan.
Mihai Savin a deţinut anterior funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Vamale Române.

