Eugen Tomac, nominalizat pentru a forma Guvernul din poziția de prim-ministru. Tomac: Primesc încrederea voastră cu recunoștință

4 June 2026, 08:42 (actualizat 4 June 2026, 19:19)

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcţia de premier. Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Nicușor Dan: Bună seara, desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul din poziția de prim-ministru, un moment important și de aceea e important să spun câteva lucruri înainte de a vorbi de ce vom face și despre domnul Tomac, de de unde am pornit și unde suntem azi. În mai 2025, românii au avut alegeri, a ieșit în numărul mare la vot. În opinia mea, au votat mai mult negativ decât pozitiv, pentru că aveau două frici, două temeri prima temere că direcția prooccidentală a României poate să fie pusă în discuție și a 2-a temere economică, o temere de de stabilizare financiară, scădere de rating, retragere de bani din România, creștere de rate, inflație. Pe scurt, o cădere bruscă a economiei României care să și care să poată să-și revină doar într-un interval de câțiva ani.

În iunie 2025, înțelegând mesajul românilor și interesul național care decurgea din asta, patru partide și minoritățile naționale au format o coaliție și și-au asumat împreună guvernarea la un an după acest moment. Pe cele două chestiuni pe care le-am menționat, imaginea externă a României și încredere a partenerilor în România sunt mult mai bune decât în urmă cu un an, iar situația financiară a României este mai bună decât în urmă cu un an. Numai că în timpul acestui proces au apărut tensiuni între partidele din coaliție, tensiuni care s-au amplificat și am ajuns, din păcate, ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid, interesul național pe care cu toții l-am asumat în urmă cu un an. S-a ajuns să pară, subliniez, să pară, că o parte din societatea românească este mai interesată de cum se termină aceste refuieli politice, decât care sunt politicile României ca stat.

S-a ajuns inclusiv la punctul în care pare normal ca exact forțele politice împotriva cărora românii s-au mobilizat în urmă cu un an să fie invitate să facă parte din actul de guvernare. Și eu cred că o astfel de atitudine este irațională și contravine acelui interes național pe care românii l-au definit în număr așa de mare în mai 2025. Cine e de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? E foarte bine că am avut această dezbatere amplă în societate, pentru că asta e democrația. Oamenii evaluează, dezbat și își fac o opinie, o percepție despre ce au făcută partidele care le-au cerut sau cărora le-au dat votul. Și desigur că această dezbatere va continua. Însă eu cred că în momentul acesta e important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum.

Și pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească, prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide, să ducă România în car, în direcția în care o doresc românii. Asta înseamnă direcție preoccidentală, asta înseamnă păstrarea stabilității financiare și aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR-ului până la sfârșit de august și bugetul pe definirea bugetului pe 2027, românii își doresc reforma instituțiilor statului, românii își doresc digitalizare și, evident, românii își doresc limitarea corupției. Și am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare din partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide pe multe probleme și pentru asta e nevoie de experiență politică, e un act de responsabilitate din partea mea și aștept aceeași responsabilitate de la partidele politice.

Iar Eugen Tomac are și independența, are și experiența și are și valorile care îl definesc pentru poziția de unu.

Eugen Tomac: Este o onoare și o mare răspundere. Primesc încrederea voastră cu recunoștință și încredere. Sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. România se află într-un moment în care se cere responsabilitate. Este temelia pe care se construiește totul.

Eugen Tomac a transmis că va începe consultări cu toate forțele politice democratice și pro-occidentale pentru obținerea sprijinului necesar în Parlament și pentru învestirea noului Executiv.

„Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru a investi un Guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României”, a spus acesta.

Va fi un guvern tehnic, format din specialiști, nu unul politic.

Tomac ar fi convocat ședința Consiliului Executiv Național și le-ar fi transmis membrilor că, în proporție de 99%, va fi desemnat premier.

Decizia vine după zilele de marți și miercuri, în care președintele Nicușor Dan a avut o serie de consultări informale cu liderii PSD, USR și PNL, dar și cu Ilie Bolojan, cu care s-ar fi întâlnit chiar de două ori.

Potrivit acelorași surse, negocierile pentru desemnarea premierului ar fi fost încheiate miercuri seară.

Un anunț oficial ar putea fi făcut astăzi, iar luni este posibil să aibă loc chiar votul în Parlament. Calendarul este însă unul ambițios, în condițiile în care partidele parlamentare au transmis în ultimele zile că varianta unui guvern tehnocrat nu este una optimă.

PNL și USR au anunțat că nu își doresc un guvern tehnocrat, susținând că într-o astfel de formulă s-ar putea regăsi apropiați ai PSD. Nici UDMR nu susține această variantă și recomandă refacerea vechii coaliții de guvernare, ca soluție pentru recâștigarea stabilității politice.

Kelemen Hunor a declarat, în aceste zile, că președintele ar fi trebuit să ofere PSD posibilitatea de a forma un guvern, având în vedere că social-democrații au cele mai multe mandate în actualul Parlament.

De cealaltă parte, PSD a avut o poziție rezervată și așteaptă nominalizarea oficială, care va fi apoi analizată în forurile interne ale partidului. AUR a transmis că nu va susține niciun guvern din care nu face parte și cere alegeri anticipate, invocând moțiunea de cenzură adoptată împotriva fostului Executiv.

Pentru moment, desemnarea lui Eugen Tomac rămâne o informație neoficială.

Dacă va fi confirmată, nominalizarea ar putea deschide o nouă rundă de negocieri dificile pentru formarea unei majorități parlamentare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite