Cea mai mare mobilizare polițienească, la Budapesta, înainte de finala Champions League
Budapesta se pregătește pentru cea mai mare operațiune polițienească din istoria orașului, în contextul în care sunt așteptați să sosească 10.000 de suporteri fără bilet pentru finala Ligii Campionilor dintre Arsenal și Paris Saint-Germain.
”Poliția maghiară va lansa cea mai mare operațiune pe care Budapesta a cunoscut-o vreodată, cu ocazia finalei Champions League de sâmbătă (ora 19.00).
4.000 de polițiști prezenți
Când Arsenal, campioana Premier League din Anglia, va înfrunta Paris Saint-Germain, campioana Ligue 1, din Franța, vor fi prezenți aproape 4.000 de polițiști, autoritățile locale precizând că această cifră reprezintă cel mai mare număr de polițiști mobilizați simultan din istorie”, scrie Daily Mail.
Fiecărui club i-au fost alocate 17.000 de bilete, dar poliția estimează că aproximativ 10.000 de persoane vor sosi în capitala țării fără bilet pentru meciul care va începe seara pe Puskas Arena, cu o capacitate de 67.155 de locuri.
„Vom lua măsuri ferme”
Ofiterilor obișnuiți li se vor alătura patrule de motocicliști, unități canine, poliția călare și operatori de drone – iar suporterii au fost avertizați să se comporte civilizat.
„Vom lua măsuri ferme dacă vom constata orice comportament care perturbă ordinea publică”, a declarat generalul-maior dr. János Zoltán Kuczik, comandantul operațiunilor.
El a adăugat că forțele de ordine au analizat comportamentul ambelor galerii în ultimele trei săptămâni, împreună cu experții în securitate ai UEFA.
”În ziua meciului, oricine poate să opteze pentru transportul public în capitală”
„Nu este un secret că prezența simultană a suporterilor din Londra și Paris la Budapesta reprezintă un risc semnificativ, dar este datoria noastră să reducem acest risc la minimum”, a explicat Kuczik.
„În plus, am consolidat centrele noastre de apeluri, iar personalul care vorbește franceza și engleza este disponibil. Este important ca, în ziua meciului, oricine poate să opteze pentru transportul public în capitală.”
Marșurile încep la ora 15.00 în Budapesta
Autobuzele vor transporta suporterii ambelor echipe de la aeroport către zonele desemnate din oraș.
Marșurile către stadion vor pleca la ora 15:00 pentru meciul care începe la ora 18:00, ora locală (19.00-ora României).
O zonă pentru suporteri dotată cu ecrane mari va transmite meciul pentru cei care nu au reușit să cumpere un bilet, adaugă jurnaliștii britanici.

