Pedro Almodovar: Europenii ar trebui să devină “un scut” în faţa “monştrilor” care sunt Trump, Netanyahu şi Putin
Europenii ar trebui să devină ‘un scut’ în faţa ‘monştrilor’ care sunt americanul Donald Trump, israelianul Benjamin Netanyahu şi rusul Vladimir Putin, a declarat regizorul Pedro Almodovar, miercuri, la Festivalul de Film de la Cannes, informează AFP.
‘Ca europeni, noi suntem obligaţi să devenim un fel de scut împotriva unor monştri precum Trump, Netanyahu şi rusul Putin. Suntem obligaţi să facem asta pentru că, aici, noi respectăm dreptul internaţional’, a afirmat cineastul spaniol într-o conferinţă de presă, selectat în cursa din acest an pentru câştigarea trofeului Palme d’Or cu cel mai recent lungmetraj al său, intitulat ‘Amarga Navidad’ (‘Crăciun amar’).
Duminică, la Cannes, unde promova filmul ‘El ser querido’ (‘The Beloved’), compatriotul său Javier Bardem a denunţat şi el ‘toxicitatea masculină’ a celor trei lideri politici, reproşându-le războaiele care au ucis mii de persoane.
Potrivit regizorului Pedro Almodovar, artistul are ‘datoria morală’ de a vorbi despre politică.
‘Nu-i judec pe cei care nu fac acest lucru, dar tăcerea şi frica, pentru că este vorba evident despre o expresie a fricii, sunt un simptom foarte rău, un simptom de depreciere a democraţiei’, a declarat cineastul spaniol, în vârstă de 76 de ani, în conferinţa de presă organizată cu ocazia prezentării filmului său.
‘Un artist, de la mica sa tribună (…) trebuie să vorbească fără ocolişuri, să vorbească fără mască despre ceea ce există mai rău în tot ce ni se întâmplă, iar în fiecare zi ni se întâmplă lucruri mult prea îngrozitoare’, a adăugat el.
În februarie, Berlinala s-a aflat în centrul unei controverse după declaraţiile făcute de preşedintele juriului, Wim Wenders, care a afirmat că arta nu trebuie neapărat să se amestece în politică.
Cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 12-23 mai.

