Viitorul lui Guardiola la Manchester City, dezvăluit de un membru al trupei Oasis
Manchester City continuă lupta pentru titlul din Premier League împotriva unei echipe Arsenal care nu a dezamăgit sâmbăta trecută în meciul disputat acasă cu Fulham (3-0).
În prezent, echipa lui Pep Guardiola se află la cinci puncte în spatele echipei „gunners”, având un meci mai puțin jucat.
Luni seara, „cetățenii” au avut prima ocazie decisivă de a recupera distanța față de Arsenal, în meciul în deplasare împotriva lui Everton, pe Hill Dickinson Stadium (3-3), dar egalul obținut după un meci nebun a fost mai mult un semieșec din acest punct de vedere.
Oricum, mai rămân alte patru meciuri decisive (Brentford, Crystal Palace, Bournemouth și Aston Villa), pe lângă finala Cupei Angliei împotriva lui Chelsea, pe stadionul Wembley la sfârșitul lunii mai.
Everton se află pe locul 10, cu două înfrângeri consecutive și trei etape fără victorie, inainte de meciul de ieri noapte.
Maresca, vehiculat ca înlocuitor al lui ”Pep”
În orice caz,ceea ce pare clar este că, în ciuda zvonurilor, viitorul lui Pep Guardiola, despre care tatăl său spunea că se simte mândru, nu depinde de acest titlu de campion, scrie Sport.
Mai multe informații indicau faptul că antrenorul din Santpedor, care are contract până în 2027, ar părăsi clubul la care activează de peste un deceniu chiar în această vară, cedându-i locul fostului său asistent și ex-antrenor de la Chelsea, Enzo Maresca.
Mesaje contradictorii pe X
Cu toate acestea, Liam Gallagher, membru al trupei Oasis, a dezvăluit în acest weekend că intențiile fostului antrenor al FC Barcelona și Bayern München sunt complet opuse și că acesta va rămâne la Etihad Stadium, cel puțin încă un sezon:
„Este curios că, imediat după ce am vorbit cu el la telefon, a spus exact contrariul”, a scris muzicianul pe contul său de „X”, răspunzând unui cont care susținea că Pep va părăsi echipa la sfârșitul sezonului:
Guardiola, fotografiat cu familia lui Gallagher
E deja cunoscută relația lui Guardiola cu trupa lui Gallagher încă din vara anului trecut, când întoarcerea trupei Oasis în orașul natal, cu ocazia mult-așteptatului concert de la Manchester, s-a transformat într-o reuniune de familie, copiii lui Noel și Liam Gallagher fiind fotografiați împreună în culise, la un concert pe care mulți locuitori ai orașului nu credeau că nu-l vor vedea niciodată.
Peste 70.000 de oameni au venit la Manchester pentru concertul din Heaton Park, printre spectatori numărându-se și antrenorul echipei Manchester City.
Guardiola a primit în dar piesa „D’You Know What I Mean”, dedicată lui de către Liam, care s-a referit la spaniol ca fiind „șeful”, numindu-l „cel mai mare antrenor din toate timpurile”, un comentariu care a produs singurul moment de divizare pentru mulțimea adoratoare – printre care mulți proveneau din ”jumătatea roșie” a orașului, adică de la echipa rivală, Manchester United, a scris The Guardian.
Guardiola a fost fotografiat alături de cei doi fii ai lui Liam, Lennon, în vârstă de 25 de ani, și Gene, în vârstă de 24 de ani, precum și de cei trei copii ai lui Noel, Anais, în vârstă de 25 de ani, Donovan, în vârstă de 17 ani, și Sonny, în vârstă de 14 ani.
Gene, a scris The Guardian, a cărui mamă este fosta soție a lui Liam, Nicole Appleton, a distribuit fotografia pe Instagram, cu următoarea descriere:
„Fotografia secolului, bine, acum toți ceilalți să se care.”
Ce urmează pentru ”cetățeni”
City a câștigat deja Carabao Cup în acest sezon și, pe lângă faptul că se află în această luptă acerbă pentru Premier League, care părea aproape de neatins cu doar câteva luni în urmă, echipa din Manchester ar putea adăuga încă o FA Cup în palmaresul său, putând realiza din nou o tripletă internă.
O dată specială pentru City
Duminica aceasta, City a amintit că,acum 28 de ani, clubul a retrogradat în a treia divizie a fotbalului englez, Division Two.
A fost în 1998, într-un sezon în care a terminat pe locul 22 în clasamentul fostei English Division One, câștigând doar 14 meciuri, remizând 12 și pierzând 24 sub conducerea lui Frank Clark.
Un moment important, pe care fanii City l-au evocat cu nostalgie, pentru a-și aminti de unde vine clubul și cât de departe a ajuns după intrarea grupului de investitori City Group, condus de Sheikh Mansour bin Zayed Al Nahyan, în 2008.
Rodri rămâne incert
Spaniolul Rodri Hernández rămâne una dintre principalele incertitudini ale lui Pep pentru acest meci, întrucât încă nu s-a întors la antrenamentele cu echipa după accidentarea la inghinală suferită pe 19 aprilie, în victoria împotriva lui Arsenal.
„Se simte mai bine, dar încă nu se antrenează”, a confirmat antrenorul din Santpedor, vineri, în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului cu „Toffees”.
City se confruntă, de asemenea, cu absența lui Rúben Dias, care a ratat ultimele șase meciuri din cauza unei probleme musculare.

