Ludovic Orban: Fac apel către toți liderii politici să analizeze situația, să se implice pentru soluționarea crizei. Nu există decât o soluție politică onorabilă pentru România și pentru PNL – refacerea coaliției de guvernare
Am promis în campania electorală 4 ani de pace, de stabilitate, 4 ani în care să ne concentrăm pe dezvoltarea României, în care să punem în practică reformele de care are nevoie România, de creștere economică, de creștere a veniturilor de care care nevoie fiecare cetățean român, a subliniat Ludovic Orban.
Trebuie să ne reîntoarcem la ceea ce am promis românilor. Astăzi, românii se uită la noi și nu înțeleg de ce a apărut această criză politică și guvernamentală, de ce problemele cu care se confruntă nu sunt soluționate așa cum se așteaptă ei.
România face față, ca și alte țări, unui val de scumpiri, a subliniat Ludovic Orban, care a amintit că ne confruntăm cu o creștere a inflației și creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, că România trebuie să se finalizeze negocierile pentru PNRR, pentru acordul de parteneriat cu UE privind exercitiul financiar 2021 – 2027.
Fac apel către toți liderii politici să analizeze situația în care ne găsim și să se implice pentru soluționarea cât mai rapidă a crizei. Din punctul meu de vedere, nu există decât o soluție politică onorabilă pentru România și pentru PNL: refacerea coaliției de guvernare care s-a constituit după alegerile parlamentare, care a generat o majoritate parlamentară, un program de guvernare care, la nivelul provocărilor și așteptărilor, menține PNL în poziția de principal partid de guvernământ responsabil pentru punerea în practică a programului de guvernare.
Am luat de decizia astăzi de a convoca plenul camerelor reunite împreună cu președintele Senatului, a subliniat Ludovic Orban.
Convocarea făcută de președinții celor două camere nu cuprinde ordinea de zi. Nu e regulamentar ca președinții să stabilească propunerea de ordine de zi, a detaliat președintele Camerei Deputaților. Pentru asta se vor convoca Birourile permanente reunite, care au atributul de a stabili proiectul ordinii de zi. E o obligație constituțională a președinților celor două camere de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituției, a explicat Orban.
Ludovic Orban a amintit de un conflict de natură constituțională, în cadrul căruia CCR a arătat că e neconstituțional ca executivul să își angajeze răspunderea pe un proiect aflat în dezbaterea parlamentară. Atunci s-a declanșat procedura moțiunii de cenzură. Mircea Geoană, ca președinte al Senatului, a refuzat convocarea plenului camerelor reunite. Guvernul Boc a invocat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președintele Senatului.
De altfel, decizia de convocare a plenului reunit de joi cuprinde 4 decizii ale CCR.