Prim-ministrul israelian s-a imunizat cu a treia doză de vaccin anti-COVID

21 august 2021, 11:05

Prim-ministrul israelian s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin Pfizer la doar câteva ore după ce guvernul a decis să scadă vârsta celor care se pot imuniza din nou la 40 de ani. Naftali Bennett are 49 de ani.

NAFTALI BENNETT, premierul Israelului: „Observăm o eficienţă evidentă a acestor vaccinuri. Ele funcţionează, sunt sigure şi sunt singura cale pentru a învinge acest virus„.

Israel a fost prima țară care a început această procedură de rapel încă din luna iulie, inițial doar cu cei peste 60 de ani. Pe fondul creșterii infectărilor, a scăzut treptat vârsta și a inclus și alte categorii esențiale, cum sunt angajații din sănătate, iar acum pe cei din învățământ.

Până acum, peste un milion de israelieni au fost vaccinați a treia oară, în timp ce 60% din populație are cele două doze inițiale.

Pe lângă Israel, SUA, Germania și Franța au anunțat că vor începe să ofere a treia doza, deși în lumea științifică nu există consens privind eficiența sa.

Israelul se confruntă cu o creștere a infectărilor cu tulpina Delta și a ajuns la peste 8 mii de cazuri pe zi, cele mai multe din ianuarie, așa că au fost reintroduse restricții. E din nou obligatoriu un certificat de vaccinare sau un test PCR negativ pentru a intra în restaurante, hoteluri, muzee şi biblioteci şi pentru a asista la evenimente culturale şi sportive.

Cerinţa este valabilă pentru adulți, dar și pentru copii.

Testele sunt gratuite doar pentru cei cu vârsta de până la 12 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite