Record istoric în spațiu: Astronauții Artemis II au văzut Luna ca pe o „minge de baschet” de la peste 400.000 km de Pământ, cea mai mare distanță atinsă vreodată de oameni
Cei patru astronauți ai misiunii Artemis II au scris istorie după ce au depășit recordul pentru cea mai mare distanță parcursă vreodată de oameni în spațiu și au încheiat un survol de aproape șapte ore al Lunii, prima apropiere a unui echipaj uman de satelitul natural al Pământului după mai bine de o jumătate de secol. În timpul zborului, echipajul a fotografiat fața ascunsă a Lunii, a asistat la o eclipsă solară și a observat chiar impacturi de meteoroizi pe suprafața lunară.
Precedentul record de 400.171 de kilometri, stabilit de misiunea Apollo 13, tocmai a fost doborât, a anunţat NASA, iar astronauţii aflaţi în prezent în capsula Orion – americanii Christina Koch, Victor Glover, Reid Wiseman şi canadianul Jeremy Hansen – ar trebui de acum să ajungă la o distanţă de peste 406.000 de kilometri de Terra, în timp ce vor efectua un survol în jurul Lunii.
NASA Artemis passing close to the Moon pic.twitter.com/jLvGoW1IR9
— Elon Musk (@elonmusk) April 7, 2026
“Sala de control este plină de bucurie lunară astăzi, îmi imaginez că şi voi sunteţi la fel“, le-a transmis Jenni Gibsons, responsabilă cu comunicarea cu echipajul, din sala de control a NASA din Houston.
Christina Koch, o exploratoare veterană a spaţiului, care a intrat în cărţile de istorie devenind prima femeie care a zburat pe deasupra Lunii, a dezvăluit că astronauţii misiunii Artemis 2 sunt acum “lipiţi de hublouri” pentru a admira satelitul natural al Pământului.
Ei nu vor aseleniza, însă zborul lor reprezenta totuşi o premieră, deoarece niciodată şi în niciuna dintre misiunile lunare Apollo (1968-1972) nu s-au aflat la bord astronauţi femei, astronauţi de culoare sau astronauţi non-americani.
“Este o zi istorică“, le-a transmis luni dimineaţă Jim Lovell, un pionier al misiunilor Apollo 8 şi Apollo 13, într-un mesaj postum, înregistrat cu câteva luni înaintea morţii sale din 2025.
“Bine aţi venit în vechiul meu cartier”, le-a spus el, exprimându-şi mândria “de a le preda ştafeta” şi oferindu-le chiar şi un sfat: “Ştiu că veţi fi foarte ocupaţi, dar nu uitaţi să vă bucuraţi de privelişte”.
Comandantul misiunii, americanul Reid Wiseman, a prezentat în timpul unei transmisiuni în direct emblema misiunii Apollo 8, pe care echipajul misiunii Artemis 2 a luat-o la bordul capsulei Orion.
În întreaga istorie a explorării spaţiale, niciun astronaut rus sau chinez nu s-a aventurat dincolo de 400 de kilometri depărtare de Terra, distanţa până la staţiile care orbitează Pământul. Doar sondele s-au întors pentru a observa Luna.
Perioada de observare lunară a durat aproape şapte ore şi a început la ora 18:45 GMT (21:45 ora României – n.red.). Luna este vizibilă în întregime prin hubloul capsulei Orion.
Luna le apare astronauţilor la fel de mare ca “o minge de baschet ţinută la capătul unui braţ”, a declarat Noah Petro, directorul Laboratorului de Geologie Planetară al NASA.
“Piele de găină”
Cei patru membri ai echipajului se pregătesc de peste doi ani, exersând recunoaşterea formaţiunilor geologice şi descriindu-le cu exactitate oamenilor de ştiinţă aflaţi pe Pământ, în special nuanţele de maro şi bej ale suprafeţei lunare.
Descrierile, împreună cu notiţele şi fotografiile lor – trei aparate foto se află la bord – ar trebui să le permită cercetătorilor să afle mai multe informaţii despre geologia şi istoria satelitului nostru natural.
The highest quality video of the moon was just released… this is so beautiful. pic.twitter.com/0JLkB0tOXv
— Physics & Astronomy Zone (@zone_astronomy) April 7, 2026
Cele mai importante momente ale misiunii în ziua a șasea:
Misiunea Artemis II a încheiat un survol istoric al Lunii, care a durat aproximativ șapte ore, marcând prima revenire a oamenilor în apropierea satelitului natural al Pământului după misiunea Apollo 17 din 1972. În timpul acestui zbor, echipajul a capturat imagini spectaculoase ale feței ascunse a Lunii.
După încheierea perioadei de observație, astronauții au fost felicitați de președintele american Donald Trump, într-o conversație transmisă în direct în cadrul transmisiunii NASA dedicate misiunii. Ei au discutat și cu administratorul NASA, Jared Isaacman, și au răspuns întrebărilor venite din partea publicului pe rețelele sociale.
Ziua istorică a început la 13:56 (20.56 ora României), când astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu astronautul Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană, au stabilit recordul pentru cea mai mare distanță față de Pământ atinsă vreodată de oameni, depășind recordul misiunii Apollo 13, de 248.655 mile.
După stabilirea recordului de distanță, astronautul canadian Jeremy Hansen a transmis: „În timp ce depășim cea mai mare distanță la care oamenii au ajuns vreodată față de planeta Pământ, facem acest lucru în onoarea eforturilor și realizărilor extraordinare ale celor care ne-au precedat în explorarea spațiului. Vom continua călătoria și mai departe în spațiu, înainte ca Mama Pământ să reușească să ne tragă înapoi la tot ceea ce ne este drag. Dar, cel mai important, alegem acest moment pentru a provoca această generație și pe următoarea să se asigure că acest record nu va rezista prea mult timp.”
În timpul unei pierderi planificate de semnal de aproximativ 40 de minute, atunci când capsula Orion a trecut prin spatele Lunii, nava și echipajul au atins cel mai apropiat punct de suprafața lunară, la aproximativ 4.067 mile deasupra Lunii. Două minute mai târziu, echipajul a ajuns la distanța maximă față de Pământ – 252.756 mile, stabilind un nou record în zborul spațial uman.
În timp ce survolau fața ascunsă a Lunii, astronauții au fotografiat și descris diferite formațiuni geologice: cratere de impact, fluxuri de lavă antice, fisuri și creste formate de-a lungul evoluției Lunii. Ei au observat, de asemenea, variații de culoare, luminozitate și textură, informații care îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine compoziția și istoria suprafeței lunare.
Echipajul a fost martor și la două momente spectaculoase.
- „Earthset” – momentul în care Pământul dispare sub orizontul lunar
- „Earthrise” – momentul în care planeta noastră reapare de după Lună
Chiar înainte de întreruperea contactului radio, pilotul misiunii, Victor Glover, a transmis un mesaj emoționant: În timp ce ne pregătim să ieșim din comunicația radio, vom continua să simțim dragostea voastră de pe Pământ. Și tuturor celor de jos, de pe Pământ și din jurul Pământului, vă iubim, de pe Lună. Ne revedem pe partea cealaltă.”
La finalul perioadei de observație, astronauții au asistat și la o eclipsă solară de aproape o oră, produsă atunci când capsula Orion, Luna și Soarele s-au aliniat. În acest timp, echipajul a analizat coroana solară, atmosfera exterioară a Soarelui, vizibilă în jurul marginii Lunii.
În timpul eclipsei, astronauții au observat și șase flash-uri de lumină provocate de meteoroizi care au lovit suprafața Lunii, fenomen rar care ar putea oferi informații despre riscurile pentru viitoarele misiuni lunare.
Oamenii de știință așteaptă acum imaginile și datele colectate în timpul survolului. După transmiterea completă a informațiilor către Pământ, cercetătorii vor analiza fotografiile, înregistrările audio și observațiile echipajului, iar astronauții vor discuta concluziile cu echipa științifică a NASA.
După finalizarea observațiilor, echipajul Artemis II a început călătoria de întoarcere spre Pământ.

