Selly a anunțat că Dan Negru va fi prezentator la Nibiru

Nibiru. Selly, Dan Negru / Sursa: Captura Youtube Selly
24 March 2026, 11:41 (actualizat 24 March 2026, 11:42)

Dan Negru se alătură proiectului Nibiru în rol de prezentator, a anunțat Selly, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, alegerea lui Dan Negru face parte din strategia de a atrage un public cât mai divers. „O persoană cu care am crescut și care m-a inspirat enorm să fac ceea ce fac astăzi. O persoană despre care am astăzi onoarea și ocazia să anunț că este brand ambassador Nibiru”, a declarat Selly.

La rândul său, Dan Negru a confirmat colaborarea printr-o postare pe Facebook, în care a explicat că va avea rolul de a face legătura între generații în cadrul proiectului. Acesta a precizat că va prezenta pe scenă „români de legendă”, invitați speciali ai evenimentelor organizate la noua stațiune de la mare.

„Să fiu un fel de punte între generația lui Selly și generația mea. Eu sunt la mijloc: pentru unii sunt bătrân, pentru alții tânăr”, a transmis prezentatorul.

Printre numele pe care le-a contactat deja se numără Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiu, Ilie Năstase, primul lider ATP din istoria tenisului, dar și Nadia Comăneci, în contextul aniversării a 50 de ani de la celebrul „10” de la Montreal.

Dan Negru a subliniat că nu crede în conflictul dintre generații și că proiectul își propune să aducă împreună publicul tânăr și cel matur.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite