Nicușor Dan: Nu vom convoca CSAT. Situația din Orientul Mijlociu nu reprezintă un pericol direct pentru România. Prioritatea este aducerea în siguranță a românilor
Președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită oficială în Polonia, a declarat că România nu va convoca Consiliul Suprem de Apărare a Țării în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, deoarece situația nu reprezintă în acest moment un pericol direct pentru țară.
Șeful statului a precizat că autoritățile sunt concentrate pe sprijinirea cetățenilor români aflați în regiune – aproximativ 5.000 de persoane – pentru a reveni în siguranță în țară, în timp ce structurile militare și instituțiile statului monitorizează evoluțiile din zonă.
„Nu am convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării și nu-l vom convoca, pentru că lucrurile nu prezintă un pericol imediat, direct pentru România. În schimb, evident că toată lumea din structurile tehnice cooperează și toate rapoartele de care vorbea domnul președinte ale noastre le-am și eu de la structurile militare. Prioritatea pentru noi este să ne asigurăm că cetățenii români care au fost prinși de conflict în regiune pot să revină acasă. Sunt cam cinci mii de români care nu sunt rezidenți în toate țările din regiune și ei sunt în contact cu Ministerul de Externe. Cei care sunt mai vulnerabili încep să fie aduși pe cheltuiala statului român, iar cei care sunt în alte categorii sunt ajutați să vină pe cheltuiala lor proprie. Pe chestiunea asta suntem în control”, a declarat președintele.
În același context, Nicușor Dan a făcut și un comentariu referitor la situația din Iran.
„Ca un comentariu despre situația din Golf, nu o să plângem Republica Islamică Iran. Nu e vorba de iranieni, e vorba de un regim care a sponsorizat terorismul în regiune și care a destabilizat regiunea ani la rând, care și-a terorizat propriul popor și care nu a avut rezonabilitatea de a coopera cu organismele internaționale în problema nucleară și care, din aceste motive, a fost supus sancțiunilor europene”, a spus șeful statului.

