Filmele “Atașamentul” și “Noul Val”, marile câștigătoare la Premiile Cesar

27 February 2026, 15:05 (actualizat 27 February 2026, 18:50)

Academia franceză de film a decernat joi seara premiile pentru cele mai bune producţii din Hexagon. “Ataşamentul” realizat de Carine Tardieu a câştigat Cesarul pentru cel mai bun film. Patru statuete Cesar a primit și Noul Val, o odă adusă mişcării cu acelaşi nume, inclusiv pentru cel mai bun regizor.

Marii câștigători

Marele câștigător a fost “L’Attachement”, regizat de Carine Tardieu, care a obținut trei distincții, inclusiv premiul pentru cel mai bun film.

Povestea se bazează pe tot ceea ce ne leagă unii de alții în această societate care ridică ziduri peste tot“, a declarat regizoarea în vârstă de 52 de ani.

Carine Tardeau: Sunt foarte fericită. Cred că toată lumea a câştigat şi sunt foarte fericită să împărtăşesc asta.

Regizoarea Carine Tardieu/Foto: AP

Atașamentul, o adaptare liberă a unui roman de Alice Ferney despre legătura neașteptată dintre un tânăr tată și o bibliotecară feministă independentă, a câștigat și premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat și cea mai bună actriță în rol secundar pentru Vimala Pons.

Seara a încoronat pelicula Nouvelle Vague (Noul Val), cel mai premiat film, cu patru statuete, o producție ce revizitează filmările miticului ‘A bout de souffle’ (‘Breathless’) de la sfârșitul anilor 1950.

Richard Linklater a câștigat premiul Cesar pentru cea mai bună regie. “Pentru mine, este o onoare aproape copleșitoare”, a mulțumit regizorul american, absent, prin vocea actorului Guillaume Marbeck, Jean-Luc Godard pe ecran.

Arhitecții noului val francez sunt aduși în această peliculă filmată în alb-negru de regizorul american Richard Linklater în fața unui public nou, care face cunoștință cu Godard, Cocteau sau Jean Paul Belmondo. Patru premii Cesar pentru această producție: regie, montaj, imagine și costume.

În ceea ce privește actorii, două figuri consacrate ale cinematografiei franceze au fost distinse. Lea Drucker, cu rolul său de anchetatoare a Poliției franceze în producția ‘Dossier 137’, a primit al doilea Cesar pentru cea mai bună actriță.

O performanță realizată înaintea ei doar de Isabelle Huppert, Catherine Deneuve, Nathalie Baye, Romy Schneider sau Sabine Azema.

La categoria dedicată actorilor, Laurent Lafitte a primit primul său Cesar din carieră, la 52 de ani, pentru rolul strălucit inspirat de fotograful François-Marie Banier din ‘La femme la plus riche du monde’, cu Isabelle Huppert în rolul Lilianei Bettencourt.

Franck Dubosc, o figură foarte cunoscută publicului francez a câștigat primul său Cesar, pentru cel mai bun scenariu original, cu filmul ‘Un ours dans le Jura’.

Printre alți câștigători s-au numărat Nadia Melliti, cea mai promițătoare actriță pentru La Petite Derniere, Theodore Pellerin, cel mai promițător actor, pentru Nino și Arco, regizat de Ugo Bienvenu, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film de animație.

Jim Carrey, premiat pentru întreaga carieră

Seara a fost marcată de un omagiu adus actorului Jim Carrey. Regizorul francez Michel Gondry, care i-a oferit unul dintre cele mai marcante roluri ale sale în ‘Eternal Sunshine of the Spotless Mind’, i-a înmânat premiul Cesar onorific pentru întreaga carieră.

Vizibil emoționat, actorul în vârstă de 64 de ani, cunoscut pentru unele dintre cele mai populare comedii ale anilor 1990 (The Mask, Ace Ventura, Dumb and Dumber), a ținut un discurs integral în limba franceză.

Jim Carrey, premiat pentru întreaga carieră/Foto: AP

Un scurt omagiu a fost, de asemenea, adus regretatei actrițe Brigitte Bardot, legendă a cinematografiei anilor 1950 și 1960, care a încetat din viață la 28 decembrie, la vârsta de 91 de ani. Momentul a fost întâmpinat cu câteva huiduieli, întrucât actrița a fost apropiată de extrema dreaptă.

Solidaritate cu poporul iranian

Gazda ceremoniei, actrița franceză Camille Cottin, a ținut să dedice ediția din acest an “tuturor popoarelor din lume care luptă pentru libertate”, în timp ce unii invitați au purtat pe covorul roșu o insignă în semn de solidaritate cu poporul iranian.

Regizorul iranian Jafar Panahi – câștigător al trofeului Palme d’Or la cea mai recentă ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes și al cărui film a fost nominalizat la premiile Cesar pentru cel mai bun lungmetraj -, care a fost condamnat la un an de închisoare în țara sa, a fost prezent în sală.

Actrița franco-iraniană Golshifteh Farahani, care a înmânat premiul pentru cel mai bun scenariu original, a adus apoi un omagiu, îmbrăcată complet în negru, “poporului iranian care luptă de zeci de ani pentru libertate, cu mâinile goale, adesea singur, înarmat cu curajul său și cu una dintre cele mai vechi culturi din lume”.

Vimala Pons și Pierre Lottin, ambii premiați cu un Cesar pentru un rol secundar, au transmis la rândul lor un mesaj de solidaritate cu iranienii, la înmânarea trofeului.

Artiștii și pericolul inteligenței artificiale

Ceremonia a servit, ca de obicei, ca platformă pentru lumea cinematografiei pentru a promova anumite cauze, în prezența noii ministre a Culturii din Franța, Catherine Pegard, numită joi.

Artiștii francezi au profitat de prezența acesteia în sală pentru a-i atrage atenția asupra golului legislativ în fața inteligenței artificiale care e din ce în ce mai prezentă și în artă.

Emmanuel Curtil, actor de dublaj și vocea franceză a lui Jim Carrey, a solicitat ministrului o întrevedere pentru a discuta despre protejarea muncii artiștilor în fața inteligenței artificiale: “Ne-ar plăcea foarte mult ca ministrul Culturii, care tocmai a fost numit, să fie de acord să se întâlnească cu noi. Doamnă ministru, este necesar să legiferăm, să protejăm artiștii și publicul, mai degrabă decât interesele giganților tehnologici.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite