Exportăm cereale, importăm mâncare. Cum a ajuns România dependentă de importuri

Imaginați-vă masa de dimineață a unui român: pâinea este, cel mai probabil, din făină produsă în România, dar zahărul din cafea, untul de pe felie și chiar ouăle din farfurie au șanse mari să provină din import.

Un raport recent al Institutului Național de Statistică confirmă o realitate amară: România este tot mai dependentă de hrana produsă de alții. Dacă ne-am baza exclusiv pe ce cultivăm și creștem noi, ne-am sătura doar cu pâine, carne de oaie și mămăligă.

Suntem „campioni” la producția de materii prime, dar codași la produsele finite. Producem cu 84% mai multe cereale decât putem consuma, însă acest excedent nu ne ajută atunci când vine vorba de restul coșului zilnic.

Cel mai grav exemplu este zahărul: în ultimul an, producția locală s-a prăbușit cu un uluitor 70%. Practic, din zece lingurițe de zahăr consumate de români, doar două mai provin din fabricile din țară, restul fiind importate.

Nici la capitolul carne de porc situația nu este mai bună, România acoperind doar 45% din necesarul de consum. Mai trist este faptul că până și „a doua pâine a țării”, cartoful, ajunge pe mesele românilor din import în proporție de peste 55%.

Deși există tradiție în cultivarea lui, fermierii români asigură mai puțin de jumătate din cerere, lăsând piața la mâna importurilor din țări precum Polonia sau Egipt.

Există totuși și câteva puncte de rezistență. Carnea de pasăre și uleiul vegetal sunt aproape integral asigurate din producția internă, cu un grad de acoperire de peste 95%.

De asemenea, s-au înregistrat progrese în cazul laptelui și al cireșelor. Per ansamblu însă, legumele de bază – roșiile, ceapa și varza – continuă să piardă teren, producția internă acoperind doar 60–65% din consum.

Cum am ajuns aici? În timp ce state precum Franța sau Polonia investesc masiv în fabrici de procesare, România continuă să exporte grâu brut și să importe produse finite, precum aluatul congelat.

Pentru consumatorul român, această situație se traduce prin prețuri mai mari și o vulnerabilitate crescută la crizele internaționale.

Dependența de import nu este doar o statistică, ci o problemă structurală care se resimte zilnic în buzunarele românilor.

Fără o strategie clară de transformare a cerealelor produse local în alimente procesate în România, țara riscă să rămână un gigant agricol cu picioare de lut, care privește spre graniță ori de câte ori trebuie să umple rafturile supermarketurilor.