Incendiu în Bucureşti, pe strada Garoafei. Au fost luate măsuri pentru evacuarea locatarilor
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu în Bucureşti, pe o suprafaţă estimată de 700 de metri pătraţi, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
ACTUALIZARE Incendiul din Bucureşti, de pe strada Garoafei, a fost localizat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov (ISUBIF). Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu în Bucureşti, pe o suprafaţă estimată de 700 de metri pătraţi.
În prezent se acţionează pe patru laturi. Construcţiile sunt lipite şi astfel a fost favorizată extinderea rapidă a incendiului, în special la anexele locuinţelor, unde sunt depozitate bunuri materiale.
“Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la case şi anexe gospodăreşti în strada Garoafei, cu suprafaţă estimata de 700 mp. Au fost luate măsuri pentru evacuarea locatarilor, iar în acest moment a fost preluată de către echipajele SMURD o persoana care necesita acordarea primului ajutor. Arderea se manifestă cu degajare intensă de fum”, a precizat sursa citată.
Au fost alertate nouă autospeciale de stingere – SMURD, descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori. Autospecialele au fost amplasate pe trei străzi şi acţionează pentru localizarea incendiului. Se observă degajare de fum la nivelul acoperişurilor, unde este îndepărtată învelitoarea din tablă.
Până în acest moment au fost preluate două persoane, fără arsuri sau expunere la fum, care sunt preluate de echipajele SMURD (un bărbat imobilizat la pat evacuat, respectiv o femeie cu stare de lipotimie).

