Ileana Mălăncioiu și evidența nevăzutului

În anul 1940, la 23 ianuarie, se naște poeta Ileana Mălăncioiu. În topul poeților generației 60, cu siguranță are loc pe podium. Poezia ei e extrem de directă, nu se aventurează în eschive metaforice, care de multe ori sunt contraproductive.

Îmbrăcămintea versului e extrem de delicată. Faptul că a terminat filosofia a ajutat-o să-și organizeze ideile poetice într-o limpede și dizambiguă curgere. Inserția lirică în spinarea narațiunii poetice se face brusc și simplu, ca o injecție care nu doare.

Dar astea sunt considerațiuni abstracte. Să vedem concret ce se întâmplă într-unul dintre cele mai cunoscute poeme ale domniei sale: Pasărea tăiată.

În poezie e vorba despre o fetiță care e împiedicată să vadă cum se taie o găină, ca să nu asiste la spectacolul sângeros. Fata ajunge totuși la locul masacrului și iată ce constată și ce opinii are:

“Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul/Și le schimb când mi se pare greu./ Până nu sunt moarte, să mai stea legate/ Cel puțin așa, prin trupul meu./ Însă capul moare mai devreme/ Ca și cum n-a fost tăiat bine/ Și să nu se zbată trupul singur/ Stau să treacă moartea-n el prin mine.“

Observăm că, pentru fetiță, important e capul, trupul e numit “restul”. Oricum urma să devină ciorbă. În cap, care și moare mai devreme, zace misterul tulburător al morții.

Dar poeta nu ne spune ce a simțit când a trecut prin ea moartea. Poate a uitat. Sau poate n-a vrut.