Avionul lui Trump s-a întors din zbor după o “problemă electrică minoră” (Casa Albă)

Profimedia Images
21 January 2026, 07:25 (actualizat 21 January 2026, 08:58)

Avionul Air Force One al preşedintelui american Donald Trump a întâmpinat o “problemă electrică minoră” în timp ce îşi începea călătoria spre Forumul Economic Mondial de la Davos şi s-a întors la baza sa din Washington pentru a putea schimba aeronava, scriu agenţiile internaţionale de presă.

Echipajul a întâmpinat o „problemă electrică minoră” după decolare, la ora 22:20 locală, și s-a întors „din motive de precauție”, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt.

Air Force One a fost redirecționat înapoi la baza militară Joint Base Andrews din Maryland după ce echipajul a identificat problema, a declarat secretarul de presă al Casei Albe.

Trump a decolat din nou de la baza aeriană Andrews, la bordul unei a doua aeronave, conform Casei Albe, la scurt timp după miezul nopţii (05:00 GMT), cu aproximativ două ore şi jumătate întârziere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite