Premierul Nielsen: Groenlanda nu poate fi cumpărată. Copenhaga anunță întărirea prezenței militare în zonă
Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat că amenințările Statelor Unite privind preluarea controlului asupra Groenlandei fac „nepotrivit” orice demers legat de independență în acest moment, subliniind că prioritatea trebuie să fie unitatea în cadrul Regatului Danemarcei.
„Nu este momentul să vorbim despre independență și nici să ne riscăm dreptul la autodeterminare, atunci când o altă țară vorbește despre preluarea controlului asupra noastră”, a afirmat Nielsen într-un interviu acordat televiziunii publice KNR și portalului Sermitsiaq, potrivit Agerpres.
Premierul a precizat că amânarea discuțiilor despre independență nu înseamnă renunțarea la acest obiectiv, dar a insistat că, „aici și acum, Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei, iar unitatea este esențială în această situație gravă”.
„Groenlanda nu poate fi cumpărată, iar groenlandezii nu pot fi cumpărați. Dreptul la autodeterminare este al nostru și nicio altă țară nu are dreptul să încerce să ne influențeze. Acesta este mesajul pe care îl transmitem Statelor Unite”, a subliniat Nielsen, adăugând că există consens total în cadrul guvernului de la Nuuk.
Liderul groenlandez a reiterat că dorește modernizarea Commonwealth-ului Regatului, care include Danemarca, Groenlanda și Insulele Feroe, și o relație mai echilibrată, cu mai multe competențe asumate de Groenlanda în baza Statutului de Autonomie, dar a exclus orice apropiere de Washington în detrimentul Copenhagăi.
„Dacă ar trebui să alegem acum între Statele Unite și Danemarca, alegem Danemarca. Nu este un moment pentru dezbinare internă, ci pentru unitate”, a declarat Nielsen marți, într-o conferință de presă comună cu premierul danez Mette Frederiksen.
Premierul Groenlandei: “Dacă trebuie să alegem între SUA și Danemarca, alegem Danemarca”. Trump: “E problema lor”
În paralel, Danemarca a anunțat că își va consolida prezența militară în Groenlanda și va intensifica cooperarea cu NATO în regiunea arctică. Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că autoritățile de la Copenhaga vor continua să întărească dispozitivul militar din Groenlanda și vor insista în cadrul NATO pentru mai multe exerciții și o prezență sporită a Alianței în Arctica.
Declarațiile vin înaintea unei întâlniri la Casa Albă între responsabili groenlandezi, danezi și americani, menită să dezamorseze criza apărută în jurul statutului Groenlandei.
Șeful diplomației daneze, Lars Løkke Rasmussen, și omoloaga sa groenlandeză, Vivian Motzfeldt, vor participa la discuții alături de oficiali americani de rang înalt, inclusiv vicepreședintele JD Vance.
Tensiunile s-au amplificat după ce președintele SUA, Donald Trump, a reluat în ultimele luni ideea preluării controlului asupra Groenlandei, afirmând recent că Statele Unite vor obține insula „într-un fel sau altul”. Trump susține că Groenlanda este esențială pentru securitatea americană, în contextul creșterii influenței Rusiei și Chinei în Arctica.
Danemarca și Groenlanda resping categoric orice scenariu de anexare, insistând asupra respectării dreptului la autodeterminare și a statutului actual al teritoriului autonom.

